COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune.

COMPUNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune.

COMPUNERE, compuneri, s. f. Acțiunea de a compune și rezultatul ei. 1. Alcătuire, îmbinare, combinare. 2. (Concretizat) Bucată literară sau muzicală; compoziție. Mi s-a prilejit a face... cîteva cîntări, fabule și alte mărunte compuneri. NEGRUZZI, S. II 169. 3. Lucrare școlară asupra unei teme (date sau alese). Compunere liberă.

COMPUNERE s.f. 1. Acțiunea de a compune și rezultatul ei; alcătuire. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a două cuvinte care formează un cuvînt nou. 4. Lucrare școlară asupra unei teme. [< compune].

COMPUNERE s. f. 1. acțiunea de a compune. 2. bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6). (<compune)

COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvânt nou prin reunirea a două sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operație de determinare a rezultantei a doi sau mai mulți vectori. 4) Lucrare pe o temă literară sau liberă scrisă de un elev cu scopul verificării cunoștințelor lui. 5) înv. Rezultat al unui proces de creație artistică; compoziție. [G.-D. compunerii] /v. a compune

compunere f. lucrare de a compune și rezultatul ei: compozițiune.

*compúnere f. Compozițiune.

compune [At: KRETZULESCU, A. 9/23 / Pzi: compun / E: lat componere] 1 vt (D. elementele unui întreg) A forma un întreg Si: a alcătui. 2 vt A crea o operă literară Si: a redacta, a scrie. 3 vt A crea o operă muzicală Si: a scrie. 4 vt (Tip) A culege un text Si: a zețui. 5 vr (D. un întreg) A fi alcătuit din... 6 vr A se forma.

COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui întreg) A forma, a alcătui, a face un întreg. Aceste cărți compun biblioteca mea. Refl. (Despre un întreg) A consta, a fi alcătuit din... Organismele animale și cele vegetale se compun din celule. ▭ Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini... NEGRUZZI, S. I 96. Orașele... se ocîrmuiau de o magistratură... compusă de un județ și... doisprezece pîrgari. BĂLCESCU, O. II 14. 2. (Cu privire la opere literare, muzicale etc.) A crea, a scrie, a redacta. Poezie compusă în cinstea zilei de 23 August. ▭ Parc-ai fi mers acolo ca să compui o carte, Iar nu ca să te bucuri cu lumea dimpreună. ALEXANDRESCU, P. 92. [Dimitrie Cantemir] compuse un tractat în limba rusească, care a rămas manuscript. NEGRUZZI, S. II 153. – Forme gramaticale: perf. s. compusei, part. compus.

COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcătui, a forma un întreg. ♦ refl. A consta, a fi alcătuit din... 2. A crea, a face o operă artistică (literară, muzicală etc.). [P.i. compun, perf. s. -usei, conj. -nă, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].

COMPUNE vb. I. tr. 1. a alcătui, a forma un întreg. 2. a crea, a elabora o operă literară, muzicală etc. II. refl. a consta, a fi alcătuit din... (<lat. componere)

A SE COMPUNE se compune intranz. A fi format; a consta; a se alcătui. /<lat. componere

A COMPUNE compun tranz. 1) (ansambluri, grupări, totalități etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcătui. 2) (opere artistice) A produce în urma unui efort susținut; a plăsmui; a crea; a realiza. /<lat. componere

compune v. 1. a forma un tot din mai multe părți; 2. în mecanică: a forma rezultanta forțelor; 3. în tipografie: a aduna caracterele spre a forma vorbe; 4. a produce, a crea: compun versuri, o arie de muzică; 5. a lucra la o operă literară.

*compún, -pús, a -púne v. tr. (lat. com-póno, -pónere. V. pun). Formez un întreg din maĭ multe părțĭ. Produc, creez, inventez: a compune cîntece. Adun literele ca să formez cuvinte la tipar. (V. zețuĭesc). Mec. Formez rezultanta forțelor mecanice.

compunere s. f., g.-d. art. compunerii; pl. compuneri

compunere s. f., g.-d. art. compunerii; pl. compuneri

compunere s. f., g.-d. art. compunerii; pl. compuneri

compune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun, 2 sg. compui, 3 sg. compune, perf. s. 1 sg. compusei, 1 pl. compuserăm, m.m.c.p. 1 pl. compuseserăm; conj. prez. 1 sg. să compun, 3 să compună; ger. compunând; part. compus

compune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun, 2 sg. compui, 1 pl. compunem; conj. prez. 3 să compună; ger. compunând; part. compus

compune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. compun; conj. prez. 3 sg. și pl. compună; ger. compunând

compun, -pui 2, -pună 3 conj., -pusei aor.

compune (compun, us), vb. – 1. A forma, a alcătui un întreg. – 2. A crea, a scrie, a redacta o operă. Lat. componere (sec. XIX), cu sensurile fr. composer și cu conjug. rom. a pune. – Der. compunere, s. f.; compoziție, s. f., din fr. composition; compozitor, s. m., din fr. compositeur; compozant, s. n., din fr. composant; descompune, vb., format pe baza fr. dècomposer; descompunere, s. f.

COMPUNERE s. f. (< compune < lat. compunere, cf. fr. composer): procedeu de formare a cuvintelor care constă în combinarea a două sau mai multe cuvinte-bază, cu sau fără intervenția formativelor (formanților), în vederea obținerii unui cuvânt nou. ◊ ~ prin subordonare: (atributivă, completivă și circumstanțială; paratactică și joncțională): botgros, iarbă-mare, Valea Călugărească, Almașul Mare, bună-cuviință, bunăvoință, rea-credință, calea-robilor, floarea-soarelui, Gura-Ocniței, Vatra-Dornei, Târgu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, apă-de-plumb, floare-de-colț, ridiche-de-lună, Baia-de-Aramă, Sâmbăta-de-Jos, fluieră-vânt, încurcă-lume, gură-cască, ducă-se-pe pustii, vino-ncoace, scump-la-tărâțe, lasă-mă-să-te-las, du-te-vino, ucigă-l-toaca, soare-apune, roșu-închis, gri-bleu, bunăvoie, binefăcător, clarvăzător, atotputernic, treisprezece, douăzeci etc. ◊ ~ prin coordonare (paratactică și joncțională): pușcă-mitralieră, zi-muncă, mobilă-tip, locotenent-colonel, general-maior, artist-cetățean, social-economic, economico-social, democrat-revoluționar, sud-american, româno-francez, franco-român, București-Nord, Ploiești-Sud, Sângeorz-Băi, Techirghiol-Sat, de pe la, treizeci și cinci, optzeci și doi etc. ◊ ~ prin abreviere: C.F.R. (Căile Ferate Române), O.N.T. (Oficiul Național de Turism), SANEPID (Serviciul anti-epidemic) etc.

a compune melodii mari expr. (intl.) a denunța pe toată lumea.

COMPUNERE s. 1. v. creare. 2. (concr.) compoziție. (Ce ~ aveți pentru astăzi?) 3. v. redactare. 4. v. cules. 5. v. formație.

COMPUNERE s. 1. alcătuire, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere literare.) 2. (concr.) compoziție. (Ce ~ aveți pentru astăzi?) 3. (TIPOGR.) compoziție, culegere, cules, zețuire, zețuit. (~ materialului pentru tipărit.) 4. alcătuire, formație, întocmire. (Grupul mergea în următoarea ~...)

COMPUNE vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. alcătui. 4. v. culege. 5. a alcătui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcătui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)

COMPUNE vb. 1. a alcătui, a crea, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, (înv.) a izvodi, a redija, a tocmi. (A ~ o operă valoroasă.) 2. a alcătui, a concepe, a elabora, a face, a formula, a întocmi, a redacta. (El a ~ raportul.) 3. a alcătui, a construi. (~ o frază.) 4. (TIPOGR.) a culege, a zețui. (A ~ materialul de tipărit.) 5. a alcătui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a informa, a săvîrși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcătui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)

Compunere ≠ descompunere

A compune ≠ a descompune