11 definiții pentru comportament


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comportamént sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr comportement] 1 Modalitate de a acționa în anumite situații Si: comportare, conduită, purtare. 2 Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor și ale animalelor prin care se exteriorizează viața psihică.

COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa și de a reacționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul reacțiilor unui organism sau al unei colectivități animale ori umane la factorii de mediu; conduită (2). – Din fr. comportement.

COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor și ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. – Din fr. comportement.

COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. (Franțuzism) Comportare.

COMPORTAMÉNT s.n. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul în care un organism vegetal reacționează față de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].

COMPORTAMÉNT s. n. 1. ansamblul manifestărilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizează viața sa psihică. ◊ fel de a se comporta; conduită. 2. (biol.) mod în care un organism reacționează față de factorii de mediu. (< fr. comportement)

COMPORTAMÉNT ~e n. 1) Mod de a se purta; ținută; conduită; manieră. 2) Totalitate a modalităților de reacție a organismului față de mediul înconjurător; atitudine organică; comportare. ~ neadecvat. /<fr. comportement


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comportamént s. n., pl. comportaménte

comportamént s. n., pl. comportaménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPORTAMÉNT s. 1. v. comportare. 2. apucătură, comportare, conduită, deprindere, maniere, (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă ~ul acesta?)

COMPORTAMENT s. 1. comportare, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are un ~ corespunzător.) 2. apucătură, comportare, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce înseamnă ~ acesta?)

Intrare: comportament
comportament substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comportament
  • comportamentul
  • comportamentu‑
plural
  • comportamente
  • comportamentele
genitiv-dativ singular
  • comportament
  • comportamentului
plural
  • comportamente
  • comportamentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)