complexiune sf [At: NEGRUZZI, S. II, 157 / V: ~esi~, ~ecți~, ~ecție / P: ~xi-u~ / Pl: ~ni / E: fr complexion] Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană.

COMPLEXIÚNE s.f. 1. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. 2. Simplocă. [Var. complecție, complecțiune, complesiune s.f. / < fr. complexion, cf. lat. complexio – unire].

COMPLEXIÚNE s. f. 1. totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. ◊ (fig.) înfățișare, aspect. 2. simplocă. (< fr. complexion, lat. complexio)

COMPLEXIÚNE ~i f. rar Totalitate a trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Art. complexiunea; G.-D. complexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. complexion

complexi(un)e f. constituirea corpului: complexiune delicată.

*complexiúne f. (lat. compléxio, -ónis). Constituțiunea corpuluĭ. Caracter, temperament. V. cras 1.

complecție sf vz complexiune

complecțiune sf vz complexiune

complesiune sf vz complexiune

COMPLÉCȚIE s.f. v. complexiune.

COMPLECȚIÚNE s.f. v. complexiune.

COMPLESIÚNE s.f. v. complexiune.

complexiúne (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni

complexiúne s. f. (sil. -xi-u-), g.-d. art. complexiúnii; pl. complexiúni

complexiune (lat. complexio „reunire”), sin. simplocă.