complexiune sf [At: NEGRUZZI, S. II, 157 / V: ~esi~, ~ecți~, ~ecție / P: ~xi-u~ / Pl: ~ni / E: fr complexion] Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană.

* COMPLEXIUNE, ⦿ * COMPLECȚIUNE sf. Înfățișarea fizică, temperamentul, constituția unui corp: un tînăr mic de talie, de o complecțiune delicată (I.-GH.) [fr.].

COMPLEXIUNE s.f. 1. (Rar) Totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. 2. Simplocă. [Var. complecție, complecțiune, complesiune s.f. / < fr. complexion, cf. lat. complexio – unire].

COMPLEXIUNE s. f. 1. totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. ◊ (fig.) înfățișare, aspect. 2. simplocă. (< fr. complexion, lat. complexio)

COMPLEXIUNE ~i f. rar Totalitate a trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană. [Art. complexiunea; G.-D. complexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. complexion

complexi(un)e f. constituirea corpului: complexiune delicată.

*complexiúne f. (lat. compléxio, -ónis). Constituțiunea corpuluĭ. Caracter, temperament. V. cras 1.

complecție sf vz complexiune

complecțiune sf vz complexiune

complesiune sf vz complexiune

COMPLECȚIE s.f. v. complexiune.

COMPLECȚIUNE s.f. v. complexiune.

COMPLESIUNE s.f. v. complexiune.

complexiune (rar) (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiunii; pl. complexiuni

complexiune (rar) (-xi-u-) s. f., g.-d. art. complexiunii; pl. complexiuni

complexiune s. f. (sil. -xi-u-), g.-d. art. complexiunii; pl. complexiuni

complexiune (lat. complexio „reunire”), sin. simplocă.