2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

complăcere sf [At: NEGRUZZI, S. III, 172 / E: complăcea] (Înv) 1 Dorința de a plăcea cuiva. 2 Amabilitate.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Învechit) Amabilitate, complezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172.

compláce vr vz complăcea

complăceá [At: ALECSANDRI, ap. DA / V: ~pláce / Pzi: ~lác / E: con1- + plăcea1 după fr. complair] 1 vi (Înv) A încerca să placi cuiva. 2 vr A găsi o mulțumire completă în ceva. 3 vr (Prt) A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: compláce vb. III.

COMPLÁCE vb. III. v. complăcea.

COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].

COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)

A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.).

*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii

!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút

complăceá vb. → plăcea


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complăcere s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complăcere
complăcere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complăcere
  • complăcerea
plural
  • complăceri
  • complăcerile
genitiv-dativ singular
  • complăceri
  • complăcerii
plural
  • complăceri
  • complăcerilor
vocativ singular
plural
Intrare: complăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complăcea
  • complăcere
  • complăcut
  • complăcutu‑
  • complăcând
  • complăcându‑
singular plural
  • complaci
  • complace-
  • complăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complac
(să)
  • complac
  • complăceam
  • complăcui
  • complăcusem
a II-a (tu)
  • complaci
(să)
  • complaci
  • complăceai
  • complăcuși
  • complăcuseși
a III-a (el, ea)
  • complace
(să)
  • compla
  • complăcea
  • complăcu
  • complăcuse
plural I (noi)
  • complăcem
(să)
  • complăcem
  • complăceam
  • complăcurăm
  • complăcuserăm
  • complăcusem
a II-a (voi)
  • complăceți
(să)
  • complăceți
  • complăceați
  • complăcurăți
  • complăcuserăți
  • complăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • complac
(să)
  • compla
  • complăceau
  • complăcu
  • complăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complace
  • complacere
singular plural
  • complaceți
  • complăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • complacem
(să)
  • complacem
a II-a (voi)
  • complaceți
(să)
  • complaceți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

complăcere

etimologie:

  • vezi complăcea
    surse: DEX '98 DEX '09

complăcea complace

  • 1. A găsi o mulțumire completă în ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. peiorativ A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: