2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

complăcére sf At: NEGRUZZI, S. III, 172 / E: complăcea] (Înv) 1 Dorința de a plăcea cuiva. 2 Amabilitate.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCÉRE s. f. (Învechit) Amabilitate, complezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172.

complăcére s. f., g.-d. art. complăcérii

COMPLĂCÉRE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complăceá [At: ALECSANDRI, ap. DA / V: ~pláce / Pzi: ~lác / E: con1- + plăcea1 după fr. complair] 1 vi (Înv) A încerca să placi cuiva. 2 vr A găsi o mulțumire completă în ceva. 3 vr (Prt) A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: compláce vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLÁCE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEÁ, complác, vb. II. Refl. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: compláce vb. III.

!complăceá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se compláce; part. complăcút

complăceá vb. → plăcea

COMPLÁCE vb. III. v. complăcea.

COMPLĂCEÁ vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complác, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].

COMPLĂCEÁ vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)

A SE COMPLĂCEÁ mă complác intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.).

Intrare: complăcea
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) complăcea complăcere complăcut complăcând singular plural
complaci, complace- complăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) complac (să) complac complăceam complăcui complăcusem
a II-a (tu) complaci (să) complaci complăceai complăcuși complăcuseși
a III-a (el, ea) complace (să) compla complăcea complăcu complăcuse
plural I (noi) complăcem (să) complăcem complăceam complăcurăm complăcuserăm, complăcusem*
a II-a (voi) complăceți (să) complăceți complăceați complăcurăți complăcuserăți, complăcuseți*
a III-a (ei, ele) complac (să) compla complăceau complăcu complăcuseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) complace* complacere* singular plural
complaceți*, complăceți-*
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi) complacem* (să) complacem*
a II-a (voi) complaceți* (să) complaceți*
a III-a (ei, ele)
Intrare: complăcere
complăcere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular complăcere complăcerea
plural complăceri complăcerile
genitiv-dativ singular complăceri complăcerii
plural complăceri complăcerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)