2 intrări

19 definiții

competínță sf vz competență

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

COMPETÍNȚĂ s. f. v. competență.

COMPETÍNȚĂ, competințe, s. f. (Și în forma competență ) Pricepere, cădere, capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru pe temeiul unei cunoașteri adinei a, problemei în chestiune; capacitatea unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competința cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. Procedura succesorală reglementată prin prezentul decret este de competența Notariatului de Stat al raionului în raza căruia defunctul și-a avut ultimul domiciliu. B. O. 1953, 4. A-și declina competința = a se declara fără autoritate (legală) sau nepregătit pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. – Variantă: competență. s. f.

COMPETÍNȚĂ s.f. v. competență.

competénță sf [At: (a. 1839) URICARIUL V, 23/16 / V: ~tínță, (înv) ~ție / Pl: -țe / E: fr compétence] 1 Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva. 4-5 (Îe) A-și declina ~ța A se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau a se pronunța într-o problemă.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÉNȚĂ, competențe, s. f. Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ Expr. A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva. A-și declina competența = a se declara lipsit de autoritate (legală) sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunța într-o problemă. [Var.: competínță s. f.] – Din fr. compétence.

COMPETÉNȚĂ s. f. v. competință.

competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe

competénță s. f., g.-d. art. competénței; pl. competénțe

COMPETÉNȚĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. calitate.

Competență ≠ incompetență

COMPETÉNȚĂ s.f. 1. Pricepere, cădere de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. ◊ A fi de competența cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina competența = a se declara fără autoritate sau fără pregătirea necesară pentru a se pronunța într-o problemă. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apă, vânt, ghețar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competință s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].

COMPETÉNȚĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții. ♦ a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~ a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu. 3. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)

COMPETÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informații teoretice și practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Persoană competentă. A consulta o ~. [G.-D. competenței] /<fr. compétence

competență f. 1. dreptul de a judeca; competența judecătorilor și a tribunalelor e regulată de lege: crimele se judecă de Curtea cu jurați, delictele de tribunalul corecțional, iar contravențiunile de judecătorii de pace; 2. fig. aptitudinea de a decide.

*competénță f., pl. e (lat. competentia). Dreptu de a judeca, de a examina. Aptitudine, capacitate.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COMPETÉNȚĂ s. 1. capacitate, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicíe, (înv.) práctică, volnicíe. (Demonstrează o mare ~ în...) 2. autoritate, calitate, cădere, drept, îndreptățire, (înv.) volnicíe. (Nu am ~ să mă pronunț.)

Intrare: competență
competență substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular competență competența
plural competențe competențele
genitiv-dativ singular competențe competenței
plural competențe competențelor
vocativ singular
plural
competință
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular competință competința
plural competințe competințele
genitiv-dativ singular competințe competinței
plural competințe competințelor
vocativ singular
plural
Intrare: competință
competință
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.