13 definiții pentru companion


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

companión, ~oánă smf [At: ALECSANDRI, T. 33 / P: ~ni-on / Pl: ~i, ~oáne / E: fr compagnon, lat *companio, -onis] 1 Camarad. 2 (Înv) Însoțitor într-o călătorie. 3 (Înv) Persoană care face parte dintr-o societate (comercială, artistică etc.). 4 Asociat. 5 Coleg.

COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Livr.). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon.

COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Franțuzism). 1. Camarad, tovarăș. 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc. – Din fr. compagnon.

COMPANIÓN, -OÁNĂ, companioni, -oane, s. m. și f. (Franțuzism învechit) 1. Camarad, tovarăș. Strămoșii noștri romani, companionii de arme ai strămoșului nostru Traian. ALECSANDRI, T. I 234. 2. Persoană care face parte dintr-o societate comercială (v. asociat), artistică etc. – Pronunțat: -nion.

COMPANIÓN s.m. (Franțuzism) Camarad, tovarăș; însoțitor. [Pron. -nion. / < fr. compagnon].

COMPANIÓN, -OÁNĂ s. m. f. camarad, tovarăș; însoțitor. (< fr. compagnon)

COMPANIÓN ~i m. Fiecare dintre două sau mai multe persoane cu interese comune, luate în raport una față de alta; tovarăș. [Sil. -ni-on] /<fr. compagnon

*companión, -oánă s. (fr. compagnon). Asociat, tovarăș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

companión (livr.) (-nion) s. m., pl. companióni

companión s. m. (sil. -nion), pl. companióni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMPANIÓN s. v. însoțitor, tovarăș.

companion s. v. ÎNSOȚITOR. TOVARĂȘ.

Intrare: companion
  • silabație: com-pa-nion
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • companion
  • companionul
  • companionu‑
plural
  • companioni
  • companionii
genitiv-dativ singular
  • companion
  • companionului
plural
  • companioni
  • companionilor
vocativ singular
  • companionule
plural
  • companionilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

companion, -oană companioană companion livresc

  • exemple
    • Strămoșii noștri romani, companionii de arme ai strămoșului nostru Traian. ALECSANDRI, T. I 234.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care făcea parte dintr-o societate comercială, artistică etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie: