cuhnie sf [At: URECHE, ap. LET. I, 105/1 / V: (Mun) cucn~, (Olt; Trs) cun~, (Mun) cuin~, (Trs) ~nă, (Mar) ~ne, (Ban) cună, (Trs; Ban) cuină, (Ban) cohnă, cogne, (Trs) cunhă, conihă, cumnă, comne, coină, coihă / Pl: ~ii / E: cf ucr кухня] (Reg) 1 Bucătărie. 2 Bucătărie de vară. 3 Bucătărie de campanie. 4 (Pgn) Loc unde se gătește mâncare. 5 Bucătăria principală a unei mănăstiri. 6 Totalitatea alimentelor pentru întreținerea unei gospodării. 7 Locuință modestă cu camere mici, pentru personalul casnic. 8 Încăpere mică și sărăcăcioasă. 9 Trăsură închisă.

CUHNIE, cuhnii, s. f. (Regional) 1. Bucătărie. La cuhnia conacului lui Grigore Vîrnav s-au tăiat în acele zile... douăzeci și opt de curcani. GALAN, Z. R. 75. Dimineața, cînd a vîrît capul în cuhnia strîmtă a gospodinei, căutînd apă... Ana Cișcova cînta, potrivindu-și în spelci de sîrmă cozile. SADOVEANU, N. P. 185. Cucoana Paraschiva, din cuhnia în care priveghea bătutul putineilor, îl zărea cu coada ochilor. MACEDONSKI, O. III 5. 2. Clădire modestă, cu încăperi mici; cameră sărăcăcioasă. Cînd se uită în colțul cuhniei și văzu patul strîmb, tare ca piatra, o cuprinse frica de noapte. CAMILAR, TEM. 244. Flăcăul intră într-un fel de cuhnie străveche. CAMILAR, N. II 21. – Pronunțat: -ni-e. – Variante: cuhne (SADOVEANU, N. F. 14, NEGRUZZI, S. II 236, I. IONESCU, D. 206). cuină (DUMITRIU, V. L. 19, ODOBESCU, S. I 126), cuine (CARAGIALE, O. VII 37), cuinie (ODOBESCU, S. A. 130) s. f.

cuhnie f. Mold. cuine. [Rus. KUHNĬA].

cogne sf vz cuhne

cohnă sf vz cuhnă

coihă sf vz cuhnie

coină sf vz cuhne

comne sf vz cuhnă

comnie sf vz cuhnă

conihă sf vz cuhnie corectat(ă)

cucnă sf vz cuhnie

cucnie sf vz cuhnie

cuhnă sf vz cuhnie

cuhne sf vz cuhnie

cuină sf vz cuhnie

cuinie sf vz cuhnie

cumnă sf vz cuhnie

cună sf vz cuhnie

cunhă sf vz cuhne

cunie sf vz cuhne

CUINIE s. f. v. cuhnie.

cuine f. bucătărie. [Serb. KUINA].

cúhne f. (rut. rus. kúhnĕa, pol. kuchnia, d. vgerm. kúchina, ngerm. küche, d. lat. coquina, id.; sîrb. kujna). Nord. Bucătărie. Vechĭ. Butcă (cupeŭ). – În vest și cuĭne (d. sîrb.).

cúĭne, V. cuhne.

cuhnie (înv.) (desp. -ni-e) s. f., art. cuhnia (desp. -ni-a), g.-d. art. cuhniei; pl. cuhnii, art. cuhniile (desp. -ni-i-)

cuhnie (reg.) (-ni-e) s. f., art. cuhnia (-ni-a), g.-d. art. cuhniei; pl. cuhnii, art. cuhniile (-ni-i-)

cuhnie s. f. (sil. -ni-e), art. cuhnia (sil. -ni-a), g.-d. art. cuhniei; pl. cuhnii, art. cuhniile (sil. -ni-i-)

cuhnie (cuhnii), s. f. – 1. Bucătărie. – 2. Dependință, cameră ocupată de servitori. – 3. (Înv.) Trăsură. – Var. cuhne, cu(h)nă, cuină. Sl. (rus., rut., slov., cr.) kuhnja, sb. kuina (Miklosich, Slaw. Elem., 27: Cihac, II, 86); cf. ngr. ϰούχνη (Meyer, Neugr. St., II, 37).

CUHNIE s. v. bucătărie.

CUHNIE s. (înv.) cămară. (~ era o trăsură închisă.)

cuhnie s. v. BUCĂTĂRIE.

*CUHNIE s. (înv.) cămară. (~ era o trăsură închisă.)

CUINĂ s. v. bucătărie.

cuină s. v. BUCĂTĂRIE.

cuhnă, cuhne, (cugne, cuhe, cohe), s.f. – (reg.) 1. Horincie (ALR, 1956: 247). 2. Bucătărie (ALR, 1956: 1091). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (Biserica Albă). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din ucr. kuhnja (DEX, MDA) < vgerm. kuchina, ngerm. Küche < lat. coquina (Scriban).