CUHNIE, cuhnii, s. f. (Regional) 1. Bucătărie. La cuhnia conacului lui Grigore Vîrnav s-au tăiat în acele zile... douăzeci și opt de curcani. GALAN, Z. R. 75. Dimineața, cînd a vîrît capul în cuhnia strîmtă a gospodinei, căutînd apă... Ana Cișcova cînta, potrivindu-și în spelci de sîrmă cozile. SADOVEANU, N. P. 185. Cucoana Paraschiva, din cuhnia în care priveghea bătutul putineilor, îl zărea cu coada ochilor. MACEDONSKI, O. III 5. 2. Clădire modestă, cu încăperi mici; cameră sărăcăcioasă. Cînd se uită în colțul cuhniei și văzu patul strîmb, tare ca piatra, o cuprinse frica de noapte. CAMILAR, TEM. 244. Flăcăul intră într-un fel de cuhnie străveche. CAMILAR, N. II 21. – Pronunțat: -ni-e. – Variante: cuhne (SADOVEANU, N. F. 14, NEGRUZZI, S. II 236, I. IONESCU, D. 206). cuină (DUMITRIU, V. I. 19, ODOBESCU, S. I 126), cuine (CARAGIALE, O. VII 37), cuinie (ODOBESCU, S. A. 130) s. f.