3 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comitente sm vz comitent

comitént, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 237 / V: (înv) ~e sm / Pl: ~nți, ~e / E: fr commettant, cf ger Kommitent, it commettente] Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul și după directivele sale.

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unui prepus un mandat prin care îl împuternicește să facă anumite acte juridice. ◊ (Adjectival) Întreprinderea comitentă răspunde de faptele săvîrșite de prepușii ei în cadrul însărcinărilor încredințate lor.

COMITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care încredințează cuiva un mandat, împuternicindu-l să-i facă anumite acte juridice; mandatar. [< germ. Kommitent, cf. it. commettente].

COMITÉNT, -Ă s. m. f. cel care încredințează unui comisionar efectuarea unor operații comerciale sau financiare în contul său. (<germ. Kommitent, it. commettente)

COMITÉNT ~ți m. Persoană care înmânează cuiva un mandat prin care se acordă dreptul la anumite acțiuni juridice. /<it. committente, lat. commitens, ~ntis

comitent m. Jur. cel ce însărcinează pe un altul a purta grijă de interesele sale.

*comitént, -ă s. (lat. committens, -éntis). Jur. Cel ce-l însărcinează pe altu să poarte grijă de interesele luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comitént s. m., pl. comiténți

comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte

comitént s. m., pl. comiténți

comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte

Intrare: comitente
comitente
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: comitent
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comitent
  • comitentul
  • comitentu‑
plural
  • comitenți
  • comitenții
genitiv-dativ singular
  • comitent
  • comitentului
plural
  • comitenți
  • comitenților
vocativ singular
  • comitentule
  • comitente
plural
  • comitenților
Intrare: comitentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comitentă
  • comitenta
plural
  • comitente
  • comitentele
genitiv-dativ singular
  • comitente
  • comitentei
plural
  • comitente
  • comitentelor
vocativ singular
  • comitentă
  • comitento
plural
  • comitentelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comitent, -ă comitent comitentă

  • 1. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: mandatar un exemplu
    exemple
    • (și) adjectival Întreprinderea comitentă răspunde de faptele săvârșite de prepușii ei în cadrul însărcinărilor încredințate lor.
      surse: DLRLC

etimologie: