2 intrări

13 definiții

comitente sm vz comitent

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează cuiva un mandat prin care îl împuternicește să săvârșească anumite acte sub controlul său și după directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

COMITÉNT, -Ă, comitenți, -te, s. m. și f. Persoană care încredințează unui prepus un mandat prin care îl împuternicește să facă anumite acte juridice. ◊ (Adjectival) Întreprinderea comitentă răspunde de faptele săvîrșite de prepușii ei în cadrul însărcinărilor încredințate lor.

comitént s. m., pl. comiténți

comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte

comitént s. m., pl. comiténți

comiténtă s. f., g.-d. art. comiténtei; pl. comiténte

COMITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care încredințează cuiva un mandat, împuternicindu-l să-i facă anumite acte juridice; mandatar. [< germ. Kommitent, cf. it. commettente].

COMITÉNT, -Ă s. m. f. cel care încredințează unui comisionar efectuarea unor operații comerciale sau financiare în contul său. (<germ. Kommitent, it. commettente)

COMITÉNT ~ți m. Persoană care înmânează cuiva un mandat prin care se acordă dreptul la anumite acțiuni juridice. /<it. committente, lat. commitens, ~ntis

comitent m. Jur. cel ce însărcinează pe un altul a purta grijă de interesele sale.

*comitént, -ă s. (lat. committens, -éntis). Jur. Cel ce-l însărcinează pe altu să poarte grijă de interesele luĭ.

Intrare: comitente
comitente
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: comitentă
comitentă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comitentă comitenta
plural comitente comitentele
genitiv-dativ singular comitente comitentei
plural comitente comitentelor
vocativ singular
plural