2 intrări

Articole pe această temă:

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur.

comandór sm [At: GHICA, S. 381 / Pl: ~i / E: fr commandeur] 1 Grad de ofițer în aviație și în marină, corespunzător gradului de colonel din armata terestră. 2 Persoană cu gradul de comandor (1). 3 Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. 4 Persoană care deține rangul de comandor (3). 5 (Îs) Mare ~ Rang conferit francmasonilor. 6 Persoană care deține rangul de mare comandor (5).

COMANDÓR, comandori, s. m. 1. Grad de ofițer în aviație și în marină, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile. – Din fr. commandeur.

COMANDÓR, comandori, s. m. 1. (În vechea organi zare a armatei) Ofițer superior în aviație și marină, corespunzînd gradului de colonel din armata terestră. 2. (Învechit) Rang în ierarhia unor decorații militare și civile.

COMANDÓR s.m. (În trecut) 1. Grad de ofițer în aviație și marină, corespunzând gradului de colonel din armata de uscat; ofițer având acest grad. 2. Rang în ierarhia unor decorații. [< fr. commandeur].

COMANDÓR s. m. 1. grad de ofițer în aviația și marina din unele armate, echivalent colonelului. 2. rang în ierarhia unor ordine.

COMANDÓR ~i m. 1) Gradul cel mai înalt în ordinul cavalerilor. 2) Cavaler care avea acest grad. 3) (în aviație și marină) Grad de ofițer corespunzător gradului de colonel din armata terestră. 4) Ofițer care avea acest grad. /<fr. commandeur

comandor m. grad onorific în unele ordine militare: comandor al coroanei României.

*comandór m. (fr. commandeur). Colonel de marină. Grad onorific al unuĭ ordin (al uneĭ decorațiunĭ).

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (Înv.) Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

locotenent sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / V: (iuz) laitnant, leitenant, leoitenant, lietenant, lieutenant, liotenant, litinant, ~e, ~ninte, ~cult~, locumtenente, locutenente, locuținent, logotenente, lotenant / Pl: ~nți / E: it locotenente, lm locumtenens] 1 (Înv; îs) ~ domnesc Persoană care ținea locul unui demnitar Vz (înv) caimacam, regent. 2 (Înv) Reprezentant al unui domn român pe lângă Poarta otomană Si: (înv) chehaie. 3 Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton Si: (înv) porucic. 4 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (3) Si: (înv) porucic. 5 (Îc) ~-major Grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului, corespunzător ca funcție de bază comandantului de pluton sau de companie. 6 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (5). 7 (Îc) ~-colonel Grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului Si: (înv) podpolcovnic. 8 (Pex) Persoană care are gradul de locotenent (7). Si: (înv) podpolcovnic. 9 (Înv; îc) ~-comandor Grad de ofițer din aviația sau marina militară, corespunzător gradului de maior. 10 (Înv) Persoană care avea gradul de locotenent (9).

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad. Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (Înv.); Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad. 2. (Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din it. locotenente.

LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad în armată, imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer avînd acest grad. Locotenente... De-aici înainte avem de îndeplinit misiuni grele. CAMILAR, N. I 120. Te-am lăsat, locotenente. Așteaptă și alții. C. PETRESCU, Î. II 77. ◊ Locotenent-major = (grad de) ofițer mai mare decît locotenentul și mai mic decît căpitanul. Locotenent-colonel = (grad de) ofițer mai mare decît maiorul și mai mic decît colonelul. (Învechit) Locotenent-comandor = (grad de) ofițer din aviația sau marina militară echivalent cu maiorul. 2. (Învechit) Persoană care ține locul unui demnitar (domn, mitropolit etc.).

LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (în trecut) locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comandór s. m., pl. comandóri

comandór s. m., pl. comandóri

!locotenént-comandór s. m., pl. locotenénți-comandóri

locotenént-comandór s. m.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COMANDOR a) grad militar în aviația militară, echivalent gradului de colonel; b) ofițer având acest grad.

arată toate definițiile

Intrare: comandor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comandor
  • comandorul
  • comandoru‑
plural
  • comandori
  • comandorii
genitiv-dativ singular
  • comandor
  • comandorului
plural
  • comandori
  • comandorilor
vocativ singular
  • comandorule
plural
  • comandorilor
Intrare: locotenent-comandor
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • locotenent-comandor
  • locotenent-comandorul
plural
  • locotenenți-comandori
  • locotenenți-comandorii
genitiv-dativ singular
  • locotenent-comandor
  • locotenent-comandorului
plural
  • locotenenți-comandori
  • locotenenți-comandorilor
vocativ singular
  • locotenent-comandorule
plural
  • locotenenți-comandorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comandor

  • 1. Grad de ofițer superior din aviația și marina militară, corespunzător gradului de colonel din armata terestră; persoană care are acest grad.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Rang în ierarhia unor decorații militare și civile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

locotenent-comandor

  • 1. Grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: