2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

coloráre sf [At: DA / Pl: ~rắri / E: colora] 1 Vopsire Si: colorat (1). 2 Nuanțare a expresiei Si: colorat1 (2). 3 Primire a unei culori Si: colorat1 (3). 4-6 Înroșire a feței (de sănătate, de emoție, de rușine) Si: colorat1 (4). 7 (În viața politică; fig) Schimbare a opiniei politice în funcție de împrejurări Si: colorat1 (5).

COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora.

COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire. – V. colora.

COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire.

COLORÁRE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire.

coloráre s. f., g.-d. art. colorắrii; pl. colorắri

coloráre s. f., g.-d. art. colorării; pl. colorări

COLORÁRE s.f. Acțiunea de a colora; colorație. [< colora].

colorá vt [At: ALEXANDRESCU, M. 19 / Pzi: ~réz, 3 ~reáză, (îvr) cóloră / E: fr colorer] 1 A vopsi. 2 (Fig) A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc. 3 A primi o culoare. 4 A se înroși la față (de sănătate, de emoție, de rușine). 5 (În viața politică; fig) A-și schimba opinia politică în funcție de împrejurări.

COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare.

COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.; a nuanța, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare.

COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da (unui obiect) o culoare, cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. Copilul colorează figurile cu creioane colorate. ◊ (Poetic) Dunărea curgea. liniștită. Soarele scăpăta la apus, colorînd apa cu o pulbere roșiatică. DUNĂREANU, N. 14. Decît în frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora... Lun-așa încîntătoare n-am avut a admira. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Refl. (Poetic) Apele rîmnicuhd se colorau în luminile asfințitului. SADOVEANU, O. I 104. 2. Fig. (Cu privire la stilul unui autor, p. ext. la ideile exprimate) A da o nuanță expresivă; a reliefa.. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă... care colorează oarecum ideea aceasta. EMINESCU, N. 84.

colorá (a ~) vb., ind. prez. 3 coloreáză

colorá vb., ind. prez. 1 sg. coloréz, 3 sg. și pl. coloreáză

A (se) colora ≠ a (se) decolora

COLORÁ vb. I. tr. 1. A da culoare, a vopsi (în culori). 2. (Fig.) A reliefa, a face expresiv, viu, bogat (stilul unei opere, felul de a scrie etc.). [Cf. fr. colorer, it., lat. colorare].

COLORÁ vb. tr. 1. a da culoare, a vopsi. 2. (fig.) a reliefa, a face expresiv. (<fr. colorer, lat. colorare)

A COLORÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, materiale) A vopsi (cu ajutorul creioanelor colorate, a coloranților etc.) dând anumite culori. 2) fig. A varia prin nuanțe vii, expresive. ~ stilul. /<fr. colorer, lat. colorare

Intrare: colora
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colora colorare colorat colorând singular plural
colorea colorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colorez (să) colorez coloram colorai colorasem
a II-a (tu) colorezi (să) colorezi colorai colorași coloraseși
a III-a (el, ea) colorea (să) coloreze colora coloră colorase
plural I (noi) colorăm (să) colorăm coloram colorarăm coloraserăm, colorasem*
a II-a (voi) colorați (să) colorați colorați colorarăți coloraserăți, coloraseți*
a III-a (ei, ele) colorea (să) coloreze colorau colora coloraseră
Intrare: colorare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colorare colorarea
plural colorări colorările
genitiv-dativ singular colorări colorării
plural colorări colorărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)