colofoniu sn [At: IOANOVICI, TEHN. 83 / V: calafonii, ~fan, ~fon² / Pl: (rar) ~ii / E: ngr χολοφονιυ ger Kolophonion] Reziduu de culoare galbenă-roșcată, obținut după îndepărtarea terebentinei din rășina de conifere, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc. Si: sacăz.

COLOFONIU s. n. Substanță rășinoasă, fărîmicioasă, de culoare galbenă-roșiatică, obținută ca reziduu prin distilarea părților volatile ale rășinii și întrebuințată în industria hîrtiei, a cauciucului, a lacurilor, pentru a prepara ceara de sigilat, pentru a unge firele de păr de la arcușul instrumentelor cu coarde etc.; sacîz.

COLOFONIU² s.n. Produs obținut prin prelucrarea reziduului de la distilarea terebentinei; sacîz. [Pron. -niu. / < germ. Kolophonium].

COLOFONIU¹ s.n. v. colofon.

COLOFONIU s. n. Substanță rășinoasă obținută prin prelucrarea reziduului de la distilarea terebentinei; sacâz. (din germ. Kolophonium, ngr. kolofónion)

COLOFONIU n. Produs care rămâne după înlăturarea terebentinei din rășina coniferelor și care are întrebuințare industrială; sacâz. [Sil. -fo-niu] /<ngr. kolofónion

colofoniu n. sacâz, un fel de rășină cu care muzicanții freacă coardele sau perii dela arcușul vioarei.

*colofóniŭ n. (germ. kolophonium, d. lat. kolophónia [subînț. resina, rășină]; vgr. kolophonia, d. Colofon, un oraș în Asia Mică, de unde se aducea rășină; it. colofonia, fr. colophane). Un fel de rășină galbenă, solidă și translucidă, numită ob. sacîz. (E rămășiță de la destilarea terebentineĭ; servește la frecat arcușurile viorilor ca să nu alunece pe coarde). V. pin 1, chihlimbar.

COLOFON, colofoane, s. n. (Livr.) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon.

colofan sn vz colofoniu

colofon¹ sn [At: DEX² / Pl: ~oane / E: fr colophon] (Rar) Notă finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu (tipografia, data imprimării etc.).

colofon² sn vz colofoniu

COLOFON, colofoane, s. n. (Rar) Notă, însemnare finală a unei cărți, care reproduce sau completează cele spuse în titlu. – Din fr. colophon.

COLOFON s.n. Însemnare la sfîrșitul unei cărți în epoca manuscriselor și incunabulelor, cuprinzînd date privind tipograful, locul unde a lucrat, autorul și titlul lucrării. ♦ (Rar) Notiță grafică la sfîrșitul unei cărți prin care se anunță date în legătură cu editarea și tipărirea cărții. [Var. colofoniu s.n. / < lat. colophon, gr. kolophon].

COLOFON s. n. însemnare la sfârșitul unei cărți în epoca manuscriselor și a incunabulelor, date privind tipograful, data și locul unde e lucrat, autorul și titlul lucrării. (<fr., lat. colophon, gr. kolophon)

COLOFON ~oane n. Notă la sfârșitul unei publicații sau pe verso foii de titlu, cuprinzând datele editoriale. /<fr. colophon

colofoniu (sacâz) [niu pron. nĭu] s. n., art. colofoniul

colofoniu (sacâz) [niu pron. nĭu] s. n., art. colofoniul

colofoniu (sacâz) s. n. [-niu pron. -nĭu], art. colofoniul

colofoniu

colofoniu sg.

colofon (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoane

!colofon (însemnare) (livr.) s. n., pl. colofoane

colofon (notă, însemnare) s. n., pl. colofoane

COLOFONIU s. (CHIM.) sacâz. (~ pentru vioară.)

COLOFONIU s. (CHIM.) sacîz. (~ pentru vioară.)

colofoniu (< orașul Colophon din Asia Mică), substanță rășinoasă cu care se impregnează părul arcușului* pentru a-l face mai aderent la corzile instrumentelor cu coarde și cu arcuș.

COLOFÓNIU (< ngr., germ.) s. n. 1. Rășină compusă din acizi rezinici și rezine, obținută ca reziduu la distilarea cu abur a rășinii de conifere; folosit în ind. hîrtiei, a lacurilor, a cauciucului; se aplică pulverizat pe părul arcușului instrumentelor muzicale cu coarde; sacîz. 2. (BIBL.) Însemnare la sfîrșitul unei cărți, în epoca introducerii tiparului (sec. 15-16), cuprinzînd detalii asupra tipografului, datei și locului unde a lucrat, asupra autorului și titlului cărții.