COLIVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.

colivă sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 195 / V: ~ibă² / Pl: ~ve, ~vi / E: vsl колива, gr χόλβογ] 1 (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte de pomană la înmormântări și la parastase. 2 (Pop; îe) A i se face ~va sau A fi cu (sau a îi bate, a îi suna, a îi juca) ~va în piept sau A mirosi a ~ A fi aproape să moară. 3 (Îe) A mânca cuiva ~va A dori moartea cuiva. 4 (Îae) A omorî pe cineva.

COLIVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.

COLIVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase creștine-ortodoxe) Preparat alimentar făcut din grîu fiert amestecat cu zahăr și nuci pisate, împărțit ca pomană la înmormîntări și la parastase. Afară... complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. ANGHEL, PR. 65. Veneau la urmă popii... grași, Cu pîntece rotunde, umflate de colivă. MACEDONSKI, O. I 42. Numai să fi avut pîntece, unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. CREANGĂ, A. 11.

COLIVĂ ~e f. Preparat din grâu fiert, amestecat cu zahăr și nuci pisate, care se împarte ca pomană. ◊ A mânca ~a cuiva a supraviețui cuiva. /<sl. kolivo

colivă f. grâu fiert și gros măcinat, amestecat cu nuci pisate și presărat cu zahăr, scorțișoară, etc.: coliva se împarte ca pomană la mort; de aci fig.: ca mâine o să-mi mănânce coliva PANN. [De origină slavo-greacă].

colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert, nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara ș. a.) care se ofera maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept, a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză.

călăvie sf vz colivă

colibă² sf vz colivă

călăvíe f. (var. din colivă). Munt. Mold. Prescură în formă de cruce saŭ de trifoĭ cu patru foĭ, numită și cap, capăt și căpețel, care se stropește cu vin și se presară cu zahăr și se mănîncă de aĭ caseĭ cînd e mortu pe catafalc. – În Trans. călăíe, un fel de turtă de făină de grîŭ, lapte și oŭă. V. colac, naporojne.

colivă s. f., g.-d. art. colivei; pl. colive

colivă s. f., g.-d. art. colivei; pl. colive

colivă s. f., g.-d. art. colivei; pl. colive

colivă (colive), s. f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci și zahăr care se dă de pomană pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s. m. (persoană care se duce la toate slujbele unde se dă de pomană; parazit, pomanagiu; Arg., polițist, jandarm; Arg., seminarist).

COLIVĂ subst. – Chirilă, cap., 1677, cu mulți urmași (Sur 1; BCI IV 187); – Mihai, răzeș (17 A IV 11).

colivă, colive s. f. (deț., mil.) arpacaș.

a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile.

a umbla după colivă expr. a fi pomanagiu.

a-i mânca (cuiva) coliva expr. (intl.) 1. a înmormânta. 2. a ucide, a omorî. 3. a-i supraviețui (cuiva).

cu coliva-n piept expr. în pragul morții; muribund.