COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. [Pl. și: colimatori] – Din fr. collimateur.

colimator sm [At: LTR² / Pl: ~ii / E: fr collimateur] 1 Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 2 (Îe) A lua pe cineva în ~ A urmări comportamentul cuiva. 3 (Îae) A persecuta (pe nedrept) pe cineva.

COLIMATÓR, colimatoare, s. n. 1. Dispozitiv optic folosit pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. Instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții. 3. (În expr.) A lua (pe cineva) în colimator = a urmări, a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept) pe cineva. – Din fr. collimateur. corectată

COLIMATÓR s.n. Dispozitiv optic întrebuințat pentru determinarea unei direcții. ♦ Instrument constituit dintr-o lunetă ajutătoare, care se atașează la luneta unui aparat de măsurat sau de vizat. [Pl. -oare. / < fr. collimateur].

COLIMATÓR s. n. 1. dispozitiv optic pentru colimarea fasciculelor de raze. 2. instrument de vizare pentru determinarea aproximativă a unei direcții. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) în ~ = a observa comportamentul cuiva; a persecuta (pe nedrept). (<fr. collimateur)

COLIMATÓR ~oáre n. 1) Dispozitiv optic care transformă un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. 2) Instrument optic pentru determinarea unei direcții. ◊ A lua în ~ a supraveghea; a avea în atenție. /<fr. collimateur

colimatór s. n., pl. colimatoáre.

colimatór s. n., pl. colimatoáre

a lua în colimator expr. 1. a critica aspru (un subaltern) 2. a ține sub observație comportamentul sau acțiunile unei persoane cu scopul de a-i descoperi cu orice preț greșeli și puncte slabe 3. a curta o persoană de sex opus