colie³ sf^[1] [At: DN³ / E: fr colie] Element secund de compunere cu semnificația: 1-2 (Referitor la) col. 3 Colită. 4 Colon.

colie² sf [At: VICIU, GL. / E: nct] (Trs) Grâu fiert Cf colivă.

colie¹ sf [At: POMPILIU, B. 65 / Pl: ~ii / E: colilie] (Bot; Trs) Colilie.

COLIE 👉 COLILIE.

COLIE s. f. v. colilie.

COLIE s. f. v. colilie.

-COLIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) col”, „colită”; „colon”. [< fr. -colie, cf. gr. kolon].

-COLIE² elem. col⁴(o)-.

-COLIE¹ elem. col³(e)-. ()

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. sb. kovilje.

coilie sf vz colilie

colalie sf vz colilie

colălie sf vz colilie

colelie sf vz colilie

coliliu, ~ie [At: PANN, P. V. III, 103 / V: coilie, ~lalie, ~lălie, ~lelie, ~lie sf / Pl: ~lii / E: slv ковъль, srb кoвiy, ucr ковъл] 1 sf Specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși (Stipa pennata) Si: (Trs) ceardaș, năgară, peniță, (Ban) părul-zânelor. 2 sf (D. părul capului, pex d. oameni; îla) Alb-~ (Cu părul) complet alb. 3 sf (Pop; îe) A-i fi (cuiva) calea în ~ie A avea o viață fericită. 4 a Alb.

COLELIE = COLILIE.

COLILIE, Băn. Trans. COLIE sf. 1 🌿 Plantă de cîmp cu tulpinele foarte subțiri. formînd o tufă ca de fulgi albi; numită și „părul- zînelor”, „păniță” sau „năgară” (Stipa pennata) (🖼 1376): zărea creștetul delicat al dropiei mișcînd printre fulgii coliliei (ODOB.); Să-ți faci ie de colie, Să-mi fii dragă numai mie (IK.-BRS.) ¶ 2 Ⓕ Alb colilie, foarte alb, alb ca zăpada [comp. blg. kovilŭ, kojló, srb. kovilje].

NĂGARĂ sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu frunzele filiforme, rigide și răsucite, cu puf în vîrf; crește prin fînețele nisipoase și pe dealurile calcaroase; numită și „păiuș” sau „pănușiță” (Stipa capillata) (🖼 3300) ¶ 2 – COLILIE1.

ZÎNĂ, ❍ZINĂ (pl. -ne) sf. 1 🔱 Ființă mitologică, în chip de femeie de o frumusețe uimitoare, care trăește, împreună cu alte soațe, zîne ca și dînsa, în regiuni necălcate de picior de om, în palate mărețe, înconjurate de grădini sau de păduri, al căror acces e apărat de tot felul de fiare, care de care mai grozavă la vedere; numai Făt-frumos ajunge cîteodată la ele după căutări îndelungate, ajutat de calu-i năzdrăvan; cîte una din zîne se îndrăgostește uneori de Făt-frumos. se însoțește cu el, dar își pierde atunci puterile ei supranaturale; altele îl ajută, cu sfatul și cu fapta, la îndeplinirea slujbelor grele cu care e însărcinat și-l scapă de multe ori de la o peire sigură; cea mai vestită din toate, de care se vorbește adesea în basmele noastre e „Ileana Cosînzeana”, cu cosița de aur: pe lîngă aceste zîne bune, poporul mai pomenește și de zîne rele, care scot ochii celor ce calcă pe moșiile lor, îi ologesc sau Ie fac tot felul de neajunsuri; pe acestea le confundă adesea eu „ielele” (👉 IELE) ¶ 2 Fig. Femeie de o frumusețe uimitoare: Era și-o cocoană gbeboasă în spate Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie (sic!) rază, Și-a se ținea zînă o înfumurase PANN. ¶ 3 🔱 Zeiță (păgînă): pe acei idoli, oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne, căci fie-care din zeii lor își avea zîna lui de soție ISP.; La aceste academii de științi a zînei Vineri EMIN. ¶ 4 🌿 IEDERA-ZÎNELOR = IEDERĂ; – LINGURIȚA-ZÎNEI 👉 LINGURIȚĂ 5; – PĂRUL-ZÎNELOR = COLILIE; – SITA-ZÎNELOR¹ = TURTĂ 4; SITA-ZÎNELOR² = SCAIU 6 [lat. Diana].

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

COLILIE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprîncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colie (HODOȘ, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f.

COLILIE, colilii, s. f. Plantă erbacee care are în vîrful semințelor peri lungi, albi și pufoși (Stipa pennata). ♦ Expr. Alb-colilie = cu părul (de pe cap) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. [Var. : (pop.) colie s. f.] – Comp. sb. covilje.

COLE- elem. col³(e)-.

COL³(E)-, -COLIE elem. „fiere, bilă”. (< fr. chol/é/-, -cholie, cf. gr. khole)

COLI¹- elem. col⁴(o). ()

COLO- elem. col⁴(o)- ()

COL⁴(O)-/COLI-, -COLIE, -COLITĂ elem. „colon, intestin”. (< fr. col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf. gr. kolon)

COLILIE ~i f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, erectă, cu peri albi în vârful semințelor. [Art. colilia; G.-D. coliliei; Sil. -li-e] /cf. sb. kovilje

colilie f. 1. floare de câmp foarte subțire și cu fața galbenă foarte albă (Stipa pennata); 2. fig. foarte alb: cu părul colilie. [Origină necunoscută].

colilíe f. (sîrb. kovilje, bg. kovilo, kovilĕak). Bot. O plantă graminee care produce o tufă de spice foarte lungĭ cu perĭ moĭ și albĭ de aspectu unuĭ mare pompon (stipa pennata). Adv. A avea păru alb colilie, a avea păru alb de tot și lung. V. năgară și stuf.

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile (desp. -li-i-)

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile

colilie

colilie (colilii), s. f. – Plantă, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperită de stipele albe ca niște fire de păr, care fac ca numele acestei plante să fie sinonim cu „păr cărunt”. – Var. (Trans., Banat), colie. Sb., cr. slov. kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui ν.

-COLIE₁ „fiere, bilă”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. -cholie, germ. id., it. -colie, engl. -choly > rom. -colie.

-COLIE₃ „sudare, concreștere”. ◊ gr. kollao „a suda, a uni” > fr. -collie, germ. id., engl. -colly > rom. -colie.

-COLIE₂ „colon, intestin”. ◊ gr. kolon „intestinul gros” > fr. -colie, engl. id., it. -colia > rom. -colie.

COL-₃, v. COLO-₃. □ ~agog (v. -agog), adj., s. n., (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație patologică a căilor biliare; ~angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă radiografică pentru punerea în evidență a căilor biliare hepatice și a vezicii biliare; ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s. f., hepatostomie*; ~angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s. f., operație chirurgicală a canalului biliar; ~emeză (v. -emeză), s. f., vomare biliară; ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bilei în sînge; ~eretic (v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară a ficatului; ~ereză (v. -ereză), s. f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a segmenților biliari în urină; sin. coleurie.

COL-₁, v. COLO-₁. □ ~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatare patologică a colonului; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a colonului.

COLE- „fiere, bilă, hepatic, biliar”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholé-, germ. id., engl. id., it. cole- > rom. cole-. □ ~cist (v. -cist), s. n., vezică biliară; ~cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație a vezicii biliare; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a vezicii biliare; ~cistendeză (v. cist/o-, v. -endeză), s. f., incizie a vezicii biliare, pentru scoaterea calculilor biliari; ~cistocinetic (v. cisto-, v. -cinetic), adj., (despre substanțe) care favorizează excreția bilei conținute în veziculă; ~cistocoledocostomie (v. cisto-, v. coledoco-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și canalul coledoc; ~cistoduodenostomie (v. cisto-, v. duodeno-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de creare a unei anastomoze între vezicula biliară și duoden; ~cistoenterostomie (v. cisto-, v. entero-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și intestin; ~cistogastrostomie (v. cisto-, v. gastro-, v. -stomie), s. f., realizare operatorie a unei anastomoze între vezicula biliară și stomac; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., radiografie a vezicii biliare cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~cistopatie (v. cisto-, v. -patie), s. f., maladie a căilor biliare; ~cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vezicii biliare de peretele abdomenului; ~cistorafie (v. cisto-, v. -rafie), s. f., operație medicală de suturare a pereților vezicii biliare; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., intervenție chirurgicală de deschidere și de fixare la piele a vezicii biliare; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere operatorie a vezicii biliare; ~doc (v. -doc₁), adj., s. n., (canal) prin care se varsă bila în duoden; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul biliar; ~litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de strivire a calculilor biliari, fără deschidere a vezicii biliare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile căilor biliare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de producere a bilei; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă, parțială sau totală, a bilei către exterior; ~stază (v. -stază), s. f., stază provocată de întreruperea scurgerii bilei din căile biliare în intestin; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor afecțiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou; ~urie (v. -urie), s. f., colurie*.

COLI-₁ „intestin”. ◊ gr. kolon „intestin” > fr. coli-, engl. id., it. id., germ. koli- > rom. coli-. □ ~bacilemie (v. bacil/o-, v. -emie), s. f., prezență a colibacililor în sînge; ~bacilurie (v. bacil/o-, v. -urie), s. f., prezență a colibacililor în urină; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinare cantitativă a germenilor din grupul coliform, cu scopul de a stabili contaminarea cu floră intestinală a unor produse.

COLO-₃ „fiere, bilă; biliar, hepatic”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholo-, engl. id. > rom. colo-. □ ~lit (v. -lit₁), s. m., calcul biliar; ~ree (v. -ree), s. f., diaree bilioasă; ~stază (v. -stază), s. f., reducere sau suprimare a tranzitului biliar spre intestin.

COLO-₁ „colon, intestinul gros; colic, abdominal”. ◊ gr. kolon „coloană, intestinul gros” > fr. colo-, it. id., germ. kolo-, engl. colo- > rom. colo-. □ ~cecostomie (v. ceco-, v. -stomie), s. f., cecocolostomie*; ~centeză (v. -centeză), s. f., puncționare chirurgicală a colonului în vederea distensiei; ~cistoplastie (v. cisto-, v. -plastie), s. f., utilizarea unui segment de colon pentru refacerea chirurgicală a vezicii urinare; ~cliză (v. -cliză₁), s. f., ocluzie patologică a colonului; ~dispepsie (v. dis-, v. -pepsie), s. f., sindrom dispeptic, caracterizat prin jenă abdominală, balonare etc.; ~liză (v. -liză), s. f., eliberare chirurgicală a colonului de adeziuni anatomice; ~patie (v. -patie), s. f, nume generic pentru afecțiunile colonului; sin. colonopatie; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a colonului de peretele abdomenului; ~pexotomie (v. pexo-, v. -tomie), s. f., colopexie cu deschiderea intestinului la peretele abdominal; ~proctectomie (v. proct/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a colonului și a rectului; ~proctie (v. -proctie), s. f., colostomie*; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere patologică a colonului transversal; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a colonului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie asociată cu mucus și puroi, întîlnită în unele afecțiuni ale colonului; sin. colonoragie; ~rectorafie (v. recto-, v. -rafie), s. f., operație de suturare a extremității inferioare a colonului sigmoid de extremitatea superioară a rectului; ~ree (v. -ree), s. f., diaree de origine colică; sin. colonoree; ~stază (v. -stază), s. f., reținere patologică a materiilor fecale în colon; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere și fixare operatorie la piele a unui segment al intestinului gros; sin. coloproctie; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare operatorie a intestinului gros.

COLILÍE (< scr.) s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din genul Stipa, familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte pînă la 100 cm, formînd tufe dese, cu frunze înguste, inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute, în general, cu perișori albi, moi; cresc în stepe și locuri uscate. Sin. năgară. ◊ Expr. Alb colilie, se spune despre oamenii cu părul complet alb.

STIPA L., COLILIE, NAGARĂ, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și tropicale, 100 specii, erbacee, perene, cu perișori pufoși, mătăsoși, albi, gazonante, înalte, rar scunde. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze rulate, rar plate, filiforme, alterne, sesile, vagina înfășoară tulpina pe o porțiune mare. Flori hermafrodite, în spiculețe uniflorare, aristate. Arista pînă la 40 cm lungime, genicultură, aspră. În panicul sînt puține flori.

COLILIE s. (BOT.; Stipa pennata) (reg.) ceardaș, năgară, pănușiță, peniță, părul-zânelor.

COLILIE s. (BOT.; Stipa pennata) (reg.) ceardaș, năgară, pănușiță, peniță, părul-zînelor.

colie s.f. sg. (reg.) grâu fiert.

colilie s.f. și adj. (pop.) 1. (s.f.) floare de câmp albă. 2. (adj.) foarte alb (ă).