COLILIE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprîncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colie (HODOȘ, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f.

COLILIE ~i f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpină subțire, erectă, cu peri albi în vârful semințelor. [Art. colilia; G.-D. coliliei; Sil. -li-e] /cf. sb. kovilje

colilie f. 1. floare de câmp foarte subțire și cu fața galbenă foarte albă (Stipa pennata); 2. fig. foarte alb: cu părul colilie. [Origină necunoscută].

colilíe f. (sîrb. kovilje, bg. kovilo, kovilĕak). Bot. O plantă graminee care produce o tufă de spice foarte lungĭ cu perĭ moĭ și albĭ de aspectu unuĭ mare pompon (stipa pennata). Adv. A avea păru alb colilie, a avea păru alb de tot și lung. V. năgară și stuf.

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu perișori albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. sb. kovilje.

coilie sf vz colilie

colalie sf vz colilie

colălie sf vz colilie

colelie sf vz colilie

colie³ sf^[1] [At: DN³ / E: fr colie] Element secund de compunere cu semnificația: 1-2 (Referitor la) col. 3 Colită. 4 Colon.

coliliu, ~ie [At: PANN, P. V. III, 103 / V: coilie, ~lalie, ~lălie, ~lelie, ~lie sf / Pl: ~lii / E: slv ковъль, srb кoвiy, ucr ковъл] 1 sf Specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși (Stipa pennata) Si: (Trs) ceardaș, năgară, peniță, (Ban) părul-zânelor. 2 sf (D. părul capului, pex d. oameni; îla) Alb-~ (Cu părul) complet alb. 3 sf (Pop; îe) A-i fi (cuiva) calea în ~ie A avea o viață fericită. 4 a Alb.

NĂGARĂ sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu frunzele filiforme, rigide și răsucite, cu puf în vîrf; crește prin fînețele nisipoase și pe dealurile calcaroase; numită și „păiuș” sau „pănușiță” (Stipa capillata) (🖼 3300) ¶ 2 – COLILIE1.

ZÎNĂ, ❍ZINĂ (pl. -ne) sf. 1 🔱 Ființă mitologică, în chip de femeie de o frumusețe uimitoare, care trăește, împreună cu alte soațe, zîne ca și dînsa, în regiuni necălcate de picior de om, în palate mărețe, înconjurate de grădini sau de păduri, al căror acces e apărat de tot felul de fiare, care de care mai grozavă la vedere; numai Făt-frumos ajunge cîteodată la ele după căutări îndelungate, ajutat de calu-i năzdrăvan; cîte una din zîne se îndrăgostește uneori de Făt-frumos. se însoțește cu el, dar își pierde atunci puterile ei supranaturale; altele îl ajută, cu sfatul și cu fapta, la îndeplinirea slujbelor grele cu care e însărcinat și-l scapă de multe ori de la o peire sigură; cea mai vestită din toate, de care se vorbește adesea în basmele noastre e „Ileana Cosînzeana”, cu cosița de aur: pe lîngă aceste zîne bune, poporul mai pomenește și de zîne rele, care scot ochii celor ce calcă pe moșiile lor, îi ologesc sau Ie fac tot felul de neajunsuri; pe acestea le confundă adesea eu „ielele” (👉 IELE) ¶ 2 Fig. Femeie de o frumusețe uimitoare: Era și-o cocoană gbeboasă în spate Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie (sic!) rază, Și-a se ținea zînă o înfumurase PANN. ¶ 3 🔱 Zeiță (păgînă): pe acei idoli, oamenii îi numeau zei și zeițe ori zîne, căci fie-care din zeii lor își avea zîna lui de soție ISP.; La aceste academii de științi a zînei Vineri EMIN. ¶ 4 🌿 IEDERA-ZÎNELOR = IEDERĂ; – LINGURIȚA-ZÎNEI 👉 LINGURIȚĂ 5; – PĂRUL-ZÎNELOR = COLILIE; – SITA-ZÎNELOR¹ = TURTĂ 4; SITA-ZÎNELOR² = SCAIU 6 [lat. Diana].

COLILIU, -IE, colilii, s. f., adj. 1. S. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte, cu frunze înguste, cu inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute în vârful semințelor cu peri lungi, albi și pufoși; năgară (Stipa). ◊ Expr. Alb-colilie = (despre părul capului, p. ext., despre oameni) (cu părul) complet alb. (Pop.) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a avea un drum frumos, plăcut. 2. Adj. Alb (ca colilia). [Var.: (pop.) colie s. f.] – Cf. scr. kovilje.

COLIE s. f. v. colilie.

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile (desp. -li-i-)

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile

colilie s. f., art. colilia, g.-d. art. coliliei; pl. colilii, art. coliliile

colilie

colilie (colilii), s. f. – Plantă, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperită de stipele albe ca niște fire de păr, care fac ca numele acestei plante să fie sinonim cu „păr cărunt”. – Var. (Trans., Banat), colie. Sb., cr. slov. kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui ν.

COLILÍE (< scr.) s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee din genul Stipa, familia gramineelor, cu tulpini subțiri, înalte pînă la 100 cm, formînd tufe dese, cu frunze înguste, inflorescența un panicul cu prelungiri flexibile, prevăzute, în general, cu perișori albi, moi; cresc în stepe și locuri uscate. Sin. năgară. ◊ Expr. Alb colilie, se spune despre oamenii cu părul complet alb.

STIPA L., COLILIE, NAGARĂ, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile continentale și tropicale, 100 specii, erbacee, perene, cu perișori pufoși, mătăsoși, albi, gazonante, înalte, rar scunde. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă. Frunze rulate, rar plate, filiforme, alterne, sesile, vagina înfășoară tulpina pe o porțiune mare. Flori hermafrodite, în spiculețe uniflorare, aristate. Arista pînă la 40 cm lungime, genicultură, aspră. În panicul sînt puține flori.

COLILIE s. (BOT.; Stipa pennata) (reg.) ceardaș, năgară, pănușiță, peniță, părul-zânelor.

COLILIE s. (BOT.; Stipa pennata) (reg.) ceardaș, năgară, pănușiță, peniță, părul-zînelor.

colilie s.f. și adj. (pop.) 1. (s.f.) floare de câmp albă. 2. (adj.) foarte alb (ă).

colie s.f. sg. (reg.) grâu fiert.