12 definiții pentru coif


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coif sn [At: MARDARIE, L. 4459 / V: (înv) sf, (Mol; înv) -iuf / Pl: ~uri / E: lt cofea] 1 (Mil) Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat, în trecut, de unii ostași în timpul luptei Si: cască, chivără, (reg) ceacău. 2 Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. 3 (Înv; fig) Soldat german. 4 (Bot) Planta Aconitum nappellus. 5 (Reg) Cuib de pești Si: clociob, coscoavă, captă.

COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea.

COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, care se poartă ocazional pentru a proteja capul de soare etc. – Lat. cofea.

COIF, coifuri, s. n. Acoperămînt de metal (mai rar de piele groasă) pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași la luptă. V. cască. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. Trec sute [de eroi]; iată-i: de oțel le e coiful. MACEDONSKI, O. I 13. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Cine-și așază Coiful de aur al lunii pe cap? BENIUC, V. 97. Caschetă de hîrtie (în formă de bicorn) cu care se joacă copiii. [Copiii] își pun... cîte-un coif de hîrtie în cap. CREANGĂ, A. 39.

COIF ~uri n. 1) înv. Acoperământ de metal pentru protecția capului în timpul luptei. 2) Caschetă de hârtie folosită pentru a proteja capul de soare. /<lat. cofea

coif n. armură soldățească de piele sau de metal pentru apărarea capului. [Lat. medieval COFEA (din lat. CUPPA)].

coĭf n., pl. urĭ (mlat. cofea, cofia, coffia, cuffia și coifa, scufie, cuv. germanic derivat din lat. cuppa, cupa pin aceĭașĭ evoluțiune ca și rom. pălărie; fr. coiffe, it. [s]cúffia, pv. pg. coifa, sp. [es]cofia; engl. coif; pol. scofia, rus. skufĭĭá, sîrb. skvija, turc. üskĭuf, uskufa, ngr. skúfia și skúfos. V. scufie). Cască, un fel de căcĭulă de metal, orĭ și de pele groasă, pe care o poartă ostașiĭ în luptă. (De la 1917 s’a introdus în toată armata românească coĭfu francez, ĭar jandarmiĭ ruralĭ și gardieniĭ publicĭ, la paradă, poartă coĭfu cu moț de metal, ca al Germanilor. Pompieriĭ, la incendiŭ, poartă un coĭf galben de alamă cu o mică creastă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cóif (cóifuri), s. n. – Cască, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Pușcariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legătură cu cofă; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. și scufie. Unii cercetători pun la îndoială această der. și consideră cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipsește în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

coif2, cóifuri, s.n. (reg.) cuib de pești; clociob, coscoavă, captă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

coif, coifuri s. n. Acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptelor. ◊ (Fig.) Coiful mântuirii = expresie folosită de sf. apostol Pavel pentru a indica armele duhovnicești puse de Dumnezeu la îndemâna creștinilor: forța spirituală sau harul mântuirii dat de Dumnezeu prin Iisus Hristos. – Din lat. cofea.

Intrare: coif
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coif
  • coiful
  • coifu‑
plural
  • coifuri
  • coifurile
genitiv-dativ singular
  • coif
  • coifului
plural
  • coifuri
  • coifurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

coif

  • 1. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10.
      surse: DLRLC
    • Trec sute [de eroi]; iată-i: de oțel le e coiful. MACEDONSKI, O. I 13.
      surse: DLRLC
    • Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148.
      surse: DLRLC
    • figurat Cine-și așază Coiful de aur al lunii pe cap? BENIUC, V. 97.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • [Copiii] își pun... cîte-un coif de hîrtie în cap. CREANGĂ, A. 39.
        surse: DLRLC

etimologie: