cohortă sf [At: BĂLCESCU, M. V. 152 / V: (înv) coor~ / Pl: ~te / E: lat cohors, -tem] 1 (La romani) Unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune. 2 (În trecut) Trupă de cercetași formând o unitate, parte a unei legiuni. 3 (Fig) Mulțime. 4 (Fig; rar) Colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă de timp.

COHORTĂ, cohorte, s. f. 1. (La romani) Unitate de infanterie corespunzînd cu a zecea parte dintr-o legiune; (rar, în timpurile mai noi) trupă. Stindardele, deasupra cohortelor, mișcate De vîntul dimineții, vibrau amestecate. MACEDONSKI, O. II 229. [Vin] romanii în cohorte urmăriți de cavalerii Ce se-mpart în zece turme, purtînd coiful de oțel. ALECSANDRI, P. III 93. Săcuii se formară... în cohorte. BĂLCESCU, O. II 115. 2. Fig. Mulțime, ceată. Marea luptă a muncii împotriva capitalului... a cerut muncitorilor din lumea întreagă jertfe nenumărate, valuri de sînge, cohorte de eroi. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 186, 1/1. ◊ (Glumeț) [Liliecii] trec în negre și neliniștite cohorte pe deasupra apelor. BOGZA, C. O. 173.

COHORTĂ s.f. 1. Unitate din infanteria romană, cu un efectiv reprezentînd a zecea parte dintr-o legiune. 2. (Fig.) Mulțime, ceată. 3. Colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă de timp. [< lat. cohors, cf. fr. cohorte].

COHORTĂ s. f. 1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune. 2. unitate de organizări sportive de tineri.^[1] 3. (fig.) mulțime, ceată. ◊ (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populații, cu o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană. 4. totalitatea de indivizi care a trăit același eveniment demografic în cursul aceleiași perioade de timp. (< fr. cohorte, lat. cohors) corectat(ă) visibility  de clarificat

COHORTĂ ~e f. 1) (în armata romană) Unitate de infanterie, egală cu a zecea parte dintr-o legiune. 2) fig. Grup mare de oameni. /<lat. cohors, ~tis

cohortă f 1. (la Romani) corp de infanterie de 600 oameni; 2. pl. trupe: cohortele lui Kiraly BĂLC.

*cohórtă f., pl.e (lat. cóhors, -órtis. V. curte). A zecea parte din legiunea romană (600 de oamenĭ pedeștri). Fig. Orĭ-ce fel de trupă: valoroase cohorte.

cohortă s. f., g.-d. art. cohortei; pl. cohorte

cohortă s. f., g.-d. art. cohortei; pl. cohorte

cohortă s. f., pl. cohorte

cohortă, -te.