COFEI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofă mai puțin înaltă și mai largă. – Cofă + suf. -ei.

cofei sn [At: COSTINESCU / Pl: ~e / E: cofă + -ei] (Reg) Cofă (1) joasă și largă.

COFEI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofă mai joasă și mai largă. – Cofă + suf. -ei.

COFEI, cofeie, s. n. (Mold.) Cofă mică și largă. (În forma de pl. cofeile) Vara doina mi-o ascult Pe cărarea spre izvor Ce le-am dat-o tuturor, împlîndu-și cofeile, Mi-o cîntă femeile. EMINESCU, O. I 123.

coféĭ n., pl. eĭe (d. cofă). Cofiță. V. cofer.

COFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa.

cofă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~fe / E: ger kufe] 1 (Reg; iuz) Vas de băut de lemn Si: cană Cf cupă. 2 (Reg; nob) Cană de stropit florile sau legumele Si: stropitoare. 3 Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut Si: doniță. 4-6 (Pex) Conținutul unei cofe (1-3). 7 (Îe; fam) A pune (sau a băga pe cineva) în~ A întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie) Si: a înfunda. 8 (Îe) A ploua (sau a turna) cu ~fa (sau ca din ~) A ploua torențial. 9 (Îe) A căuta ~fe de moși A căuta chilipir (aluzie la obiceiul de a împărți, în ziua Moșilor, cofe (1), de pomană). 10 (Iuz) Măsură de capacitate cam de mărimea unei ocale, conținând două fele sau patru iartale Cf ițe, cop, găleată, ferdelă, cupă. 11 Vas de lemn cu care se bagă mălaiul în căldare. 12 (Fig) Cap (mare) de cal.

covă sf vz cofă

COFĂ (pl. -fe) sf. 1 Mold. Bucov. Trans. Doniță: înturnîndu-se mirii de la cununie, se varsă înaintea lor cofe pline cu apă (GOR.); Ⓕ: a pune în ~ pe cineva, a întrece, a dovedi, a lăsa mai prejos pe cineva prin pricepere sau prin viclenie: las’ pe mine c’am să ți-i pui în ~ (ALECS.); a turna cu cofa, a turna cu găleata (vorb. de ploaie) ¶ 2 Trans. Măsură de capacitate de 1 oca (= 2 fele) ¶ 3 Olten. Căuș cu care se ia mălaiul spre a se pune în căldare (R.-COD.) [rut. srb. bg. kofa < germ.].

❍ COFĂEL (pl. -ele) sn. Mold. Bucov. dim. COFĂ: mă răpăd în cramă s’aduc și un ~ de vin (CRG.).

COFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., scr. kofa.

COFĂ, cofe, s. f. Vas cu un singur fund și cu toartă, făcut din doage de brad, în care se aduce și se ține apă (sau se adună fragi, afine etc.). V. doniță. În colțul dinspre ușă stătea o cofă cu apă. CAMILAR, N. I 325. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. SADOVEANU, O.II 523. Veneau fetele cu cofele ca să ia apă și flăcăii duceau boii ca să-i adape. POPESCU, B. III 6. ◊ Expr. A pune sau a băga (pe cineva) în cofă = a lăsa mai prejos, a lăsa (pe cineva) în urmă prin pricepere sau viclenie; a înfunda. Alți coțcari te bagă-n cofă. TOMA, C. V. 474. Plouă (sau toarnă) cu cofa = plouă foarte tare. Cantitate (de apă, de fragi etc.) care încape într-o cofă. Acuma hai să aducem o cofă de apă de la fîntînă. SADOVEANU, N. F. 32.

COFĂ ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă. ◊ A pune (sau a băga) în ~ pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu ~a plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa

cofă f. Mold. doniță: a pune în cofă pe cineva, a-l dovedi prin cumințenie ori viclenie. [Sas. KUFE].

cofeiu n. Mold. 1. cofă mică și largă: umplându-și cofeele EM.; 2. ciubărașul teascului de vie.

cófă f., pl. e (sas. germ. kufe, găleată, d. lat. cûpa, cadă. De aicĭ: bg. sîrb. rut. kofa, alb. kovă, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kúfa, ngr. kufás. V. cupă). Est. Vas de lemn compus din doage de brad și cercurĭ, care are o toartă pe care-l apucĭ și care servește la dus apă c’o singură mînă saŭ atîrnat de cobiliță. A pune pe cineva în cofă, a-l înfunda, a-l întrece. Ploŭă cu cofa, ploŭă torențial, cu găleata. – În vest dóniță.

cofei (reg.) s. n., pl. cofeie

cofei (reg.) s. n., pl. cofeie

cofei s. n., pl. cofeie

cofei, pl. cofeie

cofă (reg.) s. f., g.-d. art. cofei; pl. cofe

cofă s. f., g.-d. art. cofei; pl. cofe

cofă s. f., g.-d. art. cofei; pl. cofe

cofă (cofe), s. f. – 1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în același timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coș”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s. n. (albie, coastă, parte), puțin folosit; cf. și cofer, s. n. (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s. m. (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, s. f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, s. m. (Munt., mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, s. f. (borcan, cană), provine din tc., ca și în megl.

a băga în cofă expr. a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie), a surclasa.

a pune în cofă expr. a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie).

COFĂ s. v. doniță.

COFĂ s. v. stropitoare.

cofă s. v. STROPITOARE.

COFĂ s. doniță, (reg.) botă, (Transilv. și Ban,) cart, (Ban., Transilv. și Olt.) șofei. (O ~ cu apă.)

cofei, cofeie, s.n. (reg.) 1. cofă mai joasă și mai largă; doniță. 2. ciubărașul teascului de vie.

cófă, cofe, s.f. 1. Vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău. 2. (reg.) Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp: „Mere la râu după apă, / Cu cofă și cu urcior / Și-aduce apă cu dor” (Bilțiu, 2006: 210). 3. Groapă, adâncitură. ■ (top.) Cufoaia, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa (DER); din germ. kufe „găleată” (Scriban, MDA).

cofă, cofe, s.f. – 1. Putinei, vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău (ALRRM, 1971: 356). 2. (reg.) Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp (ALRRM, 1971: 332): „Mere la râu după apă, / Cu cofă și cu urcior / Și-aduce apă cu dor” (Bilțiu, 2006: 210). – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa (DER); din germ. kufe „găleată” < lat. cupa „cadă” (Scriban, MDA).

cofă, -e, s.f. – Putinei, vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău (ALR 1971: 356). Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp (ALR 1971: 332). – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa.