codáș [At: I. NEGRUZZI, S. II, 126 / Pl: ~i, ~e / E: coadă + -aș] 1-6 smf, a (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii într-un șir sau în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc.

CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și f. Persoană care manifestă o atitudine nejustă față de muncă, care nu îndeplinește norma în producție și rămîne în urma tovarășilor săi. Ne ciocnim, nu-i vorbă, încă, Ba de-o piatră, ba de-o stîncă, Mai avem cîțiva codași Care mai se-încurcă-n pași, Dar cu-ndemnuri și povețe, Pașii noi o să-i învețe. CASSIAN, 54. ◊ (Adjectival) Muncitor codaș.

codáș adj. m., s. m., pl. codáși; adj. f., s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșe

CODÁȘ s (reg.) codârlaș. (~ în muncă.)

Codaș ≠ fruntaș

CODÁȘ ~ă (~i, ~e) și substantival Care rămâne în urma altora într-un domeniu de activitate; care se află printre ultimii.

codaș a. cel din urmă. ║ m. țăran fără boi.

codáș, -ă adj. și s. De la coadă, din urmă, sărac: țăran codaș (fără boĭ). Care rămîne în urma trupeĭ (fiind bolnav saŭ ostenit): soldat codaș. – Și codirlaș (Munt.). V. fruntaș.

codaș, f. codașă, pl. m. codași, f. codașe

codáș s. m., adj. m., pl. codáși; f. sg. codáșă, art. codáșa, g.-d. art. codáșei, pl. codáșe

CODAȘ s. (reg.) codîrlaș. (~ în muncă.)