coánă sf vz cucoană

COÁNĂ s. f. v. cucoană.

COÁNĂ s. f. v. cucoană.

COÁNĂ s. f. v. cucoană.

*coánă (+ s. f.) (înv., fam.) s. f.,. g.-d. art. coánei

COÁNĂ s. (ANAT.) nară internă.

COÁNĂ s. f. orificiu posterior al foselor nazale; nară interioară. (< fr. choane)

CUCOÁNĂ, cucoane, s. f. 1. Termen de politețe dat unei femei (măritate); doamnă. 2. (Înv.) Fată tânără dintr-o familie domnitoare. [Var.: cocoánă, coánă s. f.] – Cf. ngr. kokkóna.

*coánă-máre s. f., art. coána-máre, g.-d. art. coánei-mári

coană-chiftiriță f., pl. e (pin etim. pop. d. coană din cocoană și chiftiriță). V. coropișniță.

cocoánă (vest) și cu- (est) f., pl. e (fem. d. cocon, de unde și ngr. kokkóna, cocoană, și turc. kokóna, cocoană creștină, kokonoz, tînăr cochet, coconaș, kúkla, [ngr. rus. kúkla] păpușă, din aceĭașĭ răd. cu cocă, cocoloș ș. a. nenumărate). Vechĭ. Fată de boĭer saŭ de domn. Azĭ. Fam. Nevastă de boĭer saŭ damă bine îmbrăcată: boĭeru și cocoana e la plimbare. Fasole cocoane, un fel de fasole albe ornate cu roș. – Maĭ fam. coana (Catinca), coană (Catincă).

coana Leana / Leanța s. pr. (peior.) poreclă dată, în timpul vieții, Elenei Ceaușescu.