cocoană, cocoane, s.f. – 1. Copilă, fată, fecioară: „Te-am ibdit, mândrule-odată, / Fost-am cocoană, nu fată” (Memoria, 2001: 95). 2. Doamnă. 3. Unealtă de lemn folosită la derularea firului de pe fus, pentru a face ghem. De regulă, această operațiune cade în sarcina fetiței (a cocoanei). În cazul în care familia nu are fetiță, se confecționează o cocoană din lemn (Dăncuș, 2010). Sens specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din cocon, de unde și ngr. kokkóna (Scriban).