COȘCOVĂ, coșcove, s. f. (Regional) 1. Loc gol mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și trăiesc peștii și racii. Racii îi prind cu mîna pe subt coșcove. SADOVEANU, N. F. 55. 2. Nămol vegetal, amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. Cîteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet. SADOVEANU, O. III 665.

coșcovă f. babă gârbovă.

coșcoavă sf vz coșcov

coșcov, ~ă [At: EMINESCU, P. 192 / V: ~oavă sf, ~cuv, ~știov, cotrov / Pl: ~i, ~e / E: tc kos-kof] (Îvp) 1 a Cu coaja umflată. 2 a Cojit. 3 a Gol pe sub coajă. 4 a Scorburos. 5 a Cariat. 6 a Găunos. 7 a (D. ridiche) Amar. 8 sf Loc gol pe sub coajă. 9 sf Bășică sub piele. 10 sf Umflătură mică. 11 av (Îlav) Plin ~ă Plin cu vârf. 12 sf Movilă mică de pământ. 13 sf Depresiune cu diametrul mai mic de 2 m. 14 sf Groapă mică, uscată, în urma scoaterii nisipului sau pietrișului Si: (reg) bahnă, chișai, crov, cute, răgălie. 15 sf Mic șes mănos, mai jos față de terenurile vecine. 16 sf Groapă unde adună copiii fructe. 17 sf Adăpost pe care și-l fac câinii în paie sau fân. 18 sf Groapă sub malul râului, unde se ascund peștii și racii Si: (reg) coif, copcă, răgălie. 19 sf Nămol vegetal amestecat cu resturi de stuf putrezit. 20 sf Mică insulă plutitoare formată din coșcovă (19) Si: (reg) cocioc, coșcană.

coșcuv, ~ă a, sf vz coșcov

coștiov, ~ă a, sf vz coșcov

cotrov², ~ă a, sf vz coșcov

COȘCOV I. adj. Mold. COȘCOVIT: te înfunzi într’un beciu ... cu păreții ~i, buboși (IRG.). II. COȘCOVĂ (pl. -ve) sf. Mold. Găunoșitură: cîte un guzgan de apă trecea înnot, clipotind, de la o ~ la alta (SAD.) [comp. rus. kočkovatyj „cu ridicături, deluros”].

COȘCOV, -Ă, coșcovi, -e, adj. (Despre pereți) Coșcovit. Păși încet-încet pe lîngă păretele coșcov și umed și cu mare greutate ajunse la fereastra lui. SADOVEANU, O. III 571. Perete rece, coșcov, afumat. NECULUȚĂ, Ț. D. 114. Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84.

COȘCOV ~ă (~i, ~e) (despre pereți) Care are tencuială cojită; cu tencuiala cojită. /cf. rus. koțkovaty

coșcov a. Mold. găunos și umflat: pe coșcovii pereți EM. [Origină necunoscută].

cóșcov, -ă adj. (d. rut. košikovátiĭ, ca coșu, adică „scobit, găunos”, orĭ d. rus. kočkováty, acoperit de moșoroaĭe). Găunos, cu coaja desprinsă: părete coșcov. S. f. Lucru coșcovit: un pept coșcovă de boală. Dun. Insuliță plutitoare de rădăcinĭ de stuf putrezit și de alte plante. V. boștĭură și plaur.

coșcovă (reg.) s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

coșcovă s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

coșcovă s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

coșcov (reg.) adj. m., pl. coșcovi; f. coșcovă, pl. coșcove

coșcov (rar) adj. m., pl. coșcovi; f. coșcovă, pl. coșcove

coșcov adj. m., pl. coșcovi; f. sg. coșcovă, pl. coșcove

coșcov (-vă), adj. – 1. Gol, scobit, golit. – 2. Bombat, curbat. – 3. Găurit, ciuruit. – 4. Deformat, denivelat. Tc. koș kof „complet golit” (Iogu, GS, VI, 338), cf. coșcogea. După Löwe 92, în legătură cu sl. koža „coajă”, prin intermediul unei forme ipotetice *koždavŭ; după DAR (și Cihac, II, 75), din aceeași familie cu rus. kočkovatyi „deformat”; cf. bg. kaškav „moale, flasc.” – Der. coșcovă, s. f. (bășică; scobitură; denivelare de teren, groapă, gaură; mîl, nămol); coșcană, s. f. (rădăcini și tulpini de trestie ce rămîn pe teren); coșcă, s. f. (coajă, carapace); coșcoavă, s. f. (ascunzătoare sub apă, în care trăiesc de obicei peștii sau racii); coșcovi, vb. refl. (a se goli; a se scoroji); coșcoveală, s. f. (acțiunea de a se coșcovi); coșcovitură, s. f. (deformare).

COȘCOVĂ s. v. crov, găvan, padină.

coșcovă s. v. CROV. GĂVAN. PADINĂ.

COȘCOV adj. v. burdușit, cojit, coșcovit, scorojit.

coșcov adj. v. BURDUȘIT. COJIT. COȘCOVIT. SCOROJIT.

coșcovă, coșcove (coșcoave), s.f. (reg.) 1. loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și trăiesc peștii și racii; bortă. 2. loc gol pe sub coaja copacilor, pe sub piele; cojitură, bășicătură, umflătură, bulbucătură, copârțan. 3. (la pl.) umflături sau ridicături mici de pământ. 4. (la pl.) nămol vegetal amestecat cu rizomi de stuf și papură în descompunere; coșcană. 5. babă gârbovită.

cóșcovă, coșcove, coșcoave, s.f. (reg., înv.) Umflătură care se face pe pâine, în timpul coptului; răsunoi. – Din tc. kos-kof „complet golit” (MDA).