3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie. – Din fr. chlore.

clor sn [At: MACAROVICI, CH. 269 / E: fr chlore] Element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care are numeroase întrebuințări în industria chimică.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care are numeroase întrebuințări în industrie. – Din fr. chlore.

CLOR s. n. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie și cu miros înțepător, cu proprietăți decolorante, dezinfectante și avînd diverse întrebuințări în industria chimică.

CLOR s.n. Element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înecăcios, foarte toxic, folosit ca decolorant și dezinfectant. [< fr. chlore, cf. gr. chloros – verzui].

CLOR1 s. n. element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înțepător, sufocant, toxic, decolorant și dezinfectant. (< fr. chlore)

CLOR n. Gaz de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant și foarte toxic, folosit în industria chimică și ca decolorant sau dezinfectant. /<fr. chlore

clor n. corp simplu, gazos, verzuiu și de un miros năbușitor, întrebuințat ca decolorant și desinfectant.

*clor n. (vgr. hlorós, galben verziŭ). Chim. Un corp simplu monovalent, descoperit de Suedezu Scheele la 1774 și numit așa de Gay-Lussac. Se găsește și liber, și combinat, ca’n sarea de bucătărie, care e o clorură de sodiŭ. Gazos saŭ disolvat în apă, din cauza afinitățiĭ sale pentru idrogen, distruge partea clorantă a materiilor vegetale și animale și produce sîngerare cînd îl respirĭ. Cu el se albesc pînzele, se șterge scrisu de cerneală și se distrug miazmele.

cloro- [At: DN3 / E: fr chloro-] 1 Element de compunere cu semnificația „verde”. 2 Element de compunere care indică prezența clorului.

CLORO- Element de compunere savantă cu semnificația „verde” sau care indică prezența clorului. [< fr. chloro-, cf. gr. chloros].

CLOR2(O)- elem. „verde”, „clor, clorură”. (< fr. chlor/o/-, cf. gr. khloros)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ápă de clor s. f. + prep. + s. n.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-CLOR „de culoare verde”. ◊ gr. khloros „verde ca iarba” > fr. -chlore > rom. -clor.

CLOR-, v. CLORO-.~antie (v. -antie), s. f., proces de transformare a unor elemente vegetale în frunze verzi asimilatoare; ~emie (v. -emie), s. f., concentrație a clorului în sînge; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic asimilator, bogat în clorofilă; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburarea vederii în care obiectele privite apar colorate în verde; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a clorurilor în urină.

CLORO- „de culoare verde, clor, clorură”. ◊ gr. khloros „verde, verzui” > fr. chloro-, engl. id., it. cloro-, germ. chloro- > rom. cloro-.~cist (v. -cist), s. n., celulă care conține clorofilă; ~eritroleucemie (v. eritro-, v. leuc/o-, v. -emie), s. f., varietate de cloroleucoză, caracterizată prin trecerea în circulație a unui mare număr de eritroblaste; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge verzi unicelulare sau pluricelulare, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; ~filă (v. -fil2), s. f., pigment natural care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care deține un rol fundamental în fotosinteză; ~filoliză (v. filo-1, v. -liză), s. f., proces de distrugere a clorofilei sub influența unor agenți chimici; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge verzi, unicelulare și pluricelulare, filamentoase, autotrofe și acvatice, avînd în citoplasmă cromatofori cu clorofilă; ~fori (v. -for), s. m. pl., corpusculi impregnați cu clorofilă, prezenți în citoplasma celulei vegetale; ~metrie (v. -metrie1), s. f., determinarea cantității de clor activ dintr-o soluție decolorantă; ~metru (v. -metru1), s. n., aparat pentru determinarea cantității de clor, dizolvate într-un lichid; ~nemă (v. -nemă), s. f., tal filamentos pluricelular, cu funcție de asimilare; ~penie (v. -penie), s. f., lipsă a clorului din organism; ~pexie (v. -pexie), s. f., proces de fixare a clorurilor în țesuturile organice; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul de culoare verde din citoplasma plantelor, format din stromă și clorofilă, cu rol esențial în fotosinteză.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CLOR (< fr. {i}; {s} gr. khloros „galben-verzui”) s. n. Element chimic (Cl; nr. at. 17, m. at. 35,45, p. t. -101°C, p. f. -34,1°C) din familia halogenilor, gaz galben-verzui, cu miros puternic sufocant, toxic, foarte reactiv. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Se obține prin electroliza clorurii de sodiu și este folosit la fabricarea hipocloriților, cloraților etc., ca agent decolorant și dezinfectant. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1774.

Cl, simbol chimic pentru clor.

Intrare: clor (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clor
  • clorul
  • cloru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • clor
  • clorului
plural
vocativ singular
plural
Cl simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Cl
Intrare: clor (suf.)
sufix (I7-S)
  • clor
Intrare: cloro
cloro
prefix (I7-P)
  • cloro
prefix (I7-P)
  • clor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clor (s.n.) Cl

  • 1. Element chimic gazos de culoare galbenă-verzuie, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care se folosește în industrie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI
  • comentariu simbol Cl
    surse: DOOM 2

etimologie: