cloro- [At: DN³ / E: fr chloro-] 1 Element de compunere cu semnificația „verde”. 2 Element de compunere care indică prezența clorului.

CLORO- Element de compunere savantă cu semnificația „verde” sau care indică prezența clorului. [< fr. chloro-, cf. gr. chloros].

CLOR²(O)- elem. „verde”, „clor, clorură”. (< fr. chlor/o/-, cf. gr. khloros)

CLORO- „de culoare verde, clor, clorură”. ◊ gr. khloros „verde, verzui” > fr. chloro-, engl. id., it. cloro-, germ. chloro- > rom. cloro-. □ ~cist (v. -cist), s. n., celulă care conține clorofilă; ~eritroleucemie (v. eritro-, v. leuc/o-, v. -emie), s. f., varietate de cloroleucoză, caracterizată prin trecerea în circulație a unui mare număr de eritroblaste; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge verzi unicelulare sau pluricelulare, de obicei acvatice, care conțin clorofilă; ~filă (v. -fil₂), s. f., pigment natural care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care deține un rol fundamental în fotosinteză; ~filoliză (v. filo-₁, v. -liză), s. f., proces de distrugere a clorofilei sub influența unor agenți chimici; ~fite (v. -fit), s. f. pl., alge verzi, unicelulare și pluricelulare, filamentoase, autotrofe și acvatice, avînd în citoplasmă cromatofori cu clorofilă; ~fori (v. -for), s. m. pl., corpusculi impregnați cu clorofilă, prezenți în citoplasma celulei vegetale; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., determinarea cantității de clor activ dintr-o soluție decolorantă; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea cantității de clor, dizolvate într-un lichid; ~nemă (v. -nemă), s. f., tal filamentos pluricelular, cu funcție de asimilare; ~penie (v. -penie), s. f., lipsă a clorului din organism; ~pexie (v. -pexie), s. f., proces de fixare a clorurilor în țesuturile organice; ~plast (v. -plast), s. n., corpuscul de culoare verde din citoplasma plantelor, format din stromă și clorofilă, cu rol esențial în fotosinteză.

CLOR-, v. CLORO-. □ ~antie (v. -antie), s. f., proces de transformare a unor elemente vegetale în frunze verzi asimilatoare; ~emie (v. -emie), s. f., concentrație a clorului în sînge; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic asimilator, bogat în clorofilă; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburarea vederii în care obiectele privite apar colorate în verde; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a clorurilor în urină.

-CLOR „de culoare verde”. ◊ gr. khloros „verde ca iarba” > fr. -chlore > rom. -clor.