14 definiții pentru clop colap


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clop sn [At: (a. 1818) FURDUI, ap. GCR II, 225 / V: (reg) colop, (înv) colap, cloa sf / Pl: cloape, ~uri / E: mg kalap] 1 (Trs; Ban) Pălărie. 2 (Spc) Pălărie țărănească din fetru negru, cu calotă semisferică și boruri înguste. Si: (reg) clopar. 3 (Îf cloapă) Pălărie veche sau uzată. 4 (Reg) Căpățână conică de zahăr expusă spre vânzare. 5 (Reg) Căpăcelul lămpii. 6 (Reg; îf colop) Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap.

CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie; spec. (sens curent) pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste. – Din magh. kalap.

CLOP, clopuri, s. n. (Transilv., Ban.) Pălărie. Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept. Pe oameni îi privesc în față drept. Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic. Părinții mei dau țării bob din spic. BENIUC, V. 91. Colo-n dealul de Feleac, Da sta Gruie supărat, Cu clopul pe ochi lăsat. BIBICESCU, P. P. 289.

CLOP, clopuri, s. n. (Reg.) Pălărie. – Magh. kalap.

clop și colóp n., pl. urĭ (ung. kalap. V. calpac). Trans. Ban. Pălărie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clop (reg.) s. n., pl. clópuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clop (clópuri), s. n. – (Trans.) Pălărie, căciulă. Mag. kalap (DAR; Gáldi, Dict., 118).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

clop, clopuri, s.n. – 1. Pălărie: „Bine-mi place de mândru / Cum își poartă clopuțu; / Și-l poartă un ptic plecat / La tătă lume li-i drag” (Memoria, 2001: 101). 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei (ALRRM, 1971: 276; Vadu Izei). 3. Claie de fân: „Unii aveau numai clop; se făcea în spatele șurii sau la capăt de casă; era acoperit cu jupi de paie” (AER, 2010: 163; Cicârlău). ♦ (onom.) Clop de câne, nume de ocară, poreclă: „De când beau la clop-de-câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea, 1924, II: 168). – Din magh. kalap „pălărie” (DA, Galdi, cf. DER; Scriban, DLRM, DEX, MDA).

clop, -uri, s.n. – 1. Pălărie: „Bine-mi place de mândru / Cum își poartă clopuțu; / Și-l poartă un ptic plecat / La tătă lume li-i drag” (Memoria 2001: 101). Clop de câne, nume de ocară: „De când beau la clop-de-câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea 1924 II: 168). 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei (ALR 1971: 276; Vadu Izei). – Din magh. kalop „pălărie”.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Intrare: clop
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clop
  • clopul
  • clopu‑
plural
  • clopuri
  • clopurile
genitiv-dativ singular
  • clop
  • clopului
plural
  • clopuri
  • clopurilor
vocativ singular
plural
colap
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clop colap

  • surse: DEX '09 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept. Pe oameni îi privesc în față drept. Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic. Părinții mei dau țării bob din spic. BENIUC, V. 91.
      surse: DLRLC
    • Colo-n dealul de Feleac, Da sta Gruie supărat, Cu clopul pe ochi lăsat. BIBICESCU, P. P. 289.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare sens curent Pălărie țărănească din fetru de culoare neagră, cu calota semisferică și borurile înguste.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: