clop, clopuri, s.n. 1. Pălărie. 2. Cupă, olană, țiglă pe coama casei. 3. Claie de fân: „Unii aveau numai clop; se făcea în spatele șurii sau la capăt de casă; era acoperit cu jupi de paie” (AER, 2010: 163). ■ (onom.) Clop de Câne, nume de ocară, poreclă: „De când beau la Clop de Câne, / N-am nemica lângă mine” (Bârlea, 1924, II: 168). – Din magh. kalap „pălărie” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).