CLOCOȚÉI s. pl. v. rutișor.

clocoței m. pl. plantă cu flori mari albastre (Clematis integrifolia).

clocoțéĭ m. pl. (rudă cu clocoticĭ). Clematită. Alt fel de clematită numită pop. rutișor (thalictrum).

clocoțél² sm vz clopoțel

clocoțél¹ sm [At: DEX² / Pl: ~ei / E: clocot] Plantă erbacee cu flori mari albastre Si: clocuță (1) (Clematis integrifolia).

CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). Sub tufe de clocoței Zace-un tînăr voinicel. ALECSANDRI, P. P. 53.

clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii

clocoțél s. m., pl. clocoțéi

CLOCOȚÉL s. (BOT.; Clematis integrifolia) (reg.) îndărătnică, luminoasă, mărgea, curpen-scurt, dosnică-vânătă.

clocoțél, clocoțéi, s.m. (reg.) 1. plantă ierboasă care crește prin pășuni și păduri; mărgea, rutișor. 2. plantă ierboasă care crește prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnică vânătă, îndărătnică, luminoasă, mărgea.

clocoței s. pl. v. RUTIȘOR.

CLOCOȚEL s. (BOT.; Clematis integrifolia) (reg.) îndărătnică, luminoasă, mărgea, curpen-scurt, dosnică-vînătă.

CLOCOȚÉL s. m. Plantă erbacee perenă din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-70 cm, cu frunze simple, sesile și flori mari, albastre (Clematis integrifolia).