dosnic, ~ă [At: GORJAN, H. II, 185/35 / Pl: ~ici, ~ice / E: dos + -nic] 1 a (D. locuri, străzi, clădiri) Care este ascuns vederii Si: ferit, izolat, lăturalnic, retras. 2 a (Pop; d. oameni) Nesociabil. 3 a (Pop; d. oameni) Prefăcut. 4 a (Pop; pex) Bârfitor. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Secret. 6 sf (Bot; reg; șîc) ~ă vânătă Clocoței (Clematis integrifolia). 7 sf Ciormoiag (Melampyrum arvense). 8 sf (Îc) ~ă galbenă Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze pețiolate și cu flori galbene în capitule solitare (Carpesium cernum). 9 sf (Reg; îc) ~ă bărbătească Urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 10 sf (Bot, reg; îc) ~-femeiască Pidosnic (Cerinthe minor).

❍ DOSNIC I. adj. Care se află mai la o parte, mai retras, unde nu se poate zări, ascuns: pe ulițele strîmte și ~e de lîngă grădina Icoanei (DLVR.). II. sf. 🌿 1 DOSNICĂ-GALBENĂ, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în capitule, pe care poporul o întrebuințează ca să vrăjească cu ea de urît (Carpesium cernuum) (🖼 1885) ¶ 2 DOSNICĂ-VÎNĂTĂ = CLOCOȚEI 1.

DOSNICĂ-VÂNĂTĂ s. v. clocoțel.

dosnică-vînătă s. v. CLOCOȚEL.