clipire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 319 / Pl: ~ri / E: clipi] 1 Apropiere și depărtare a pleoapelor Si: clipită, clipitură. 2 Licărire. 3 (Îvr) Semn făcut cu ochiul prin clipire (1).

CLIPÍRE, clipiri, s. f. Acțiunea de a clipi; închiderea și deschiderea grăbită și repetată a pleoapelor. Se rezemase de zidul pompei de apă și se uita în gol, fără clipire. G. M. ZAMFIRESCU M D II 349. Cu mila-i nesfîrșită, ceriul Clipirii voastre-nduioșate l-a dat cea mai curată rază Din sfînta lui seninătate. GOGA, P. 8. ◊ (Poetic) Sus, peste clipirile stelelor, treceau grămezi uriașe de nouri. SADOVEANU, O. VI 11.

clipire f. clipită: nălucă este omul și viața o clipire AL.

clipíre f. Clipă. Acțiunea de a clipi.

clipesc, ~ească a [At: ALECSANDRI, P. III, 338 / Pl: ~ești / E: clipi + -esc] (Înv; nob) Trecător Si: (rar) clipelnic.

clipi vi [At: PSALT. 63 /15 / Pzi: ~pesc / E: vsl клепатъ] 1 A apropia și a îndepărta în mod ritmic și reflex pleoapele una de alta. 2 (Îe) Cât ai ~ (sau cât ~pești) (din ochi) Imediat. 3 (D. obiecte, d. surse de lumină; fig) A licări. 4 (Îvr) A face cu ochiul. 5 (Înv; Buc) A moțăi.

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a depărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati.

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. 1. A apropia și a îndepărta în mod ritmic (și reflex) pleoapele una de alta. ◊ Expr. Cât ai clipi (din ochi) = numaidecât, imediat. 2. Fig. (De obicei despre surse de lumină) A sclipi, a licări, a scânteia. – Din sl. klepati.

CLIPÍ, clipesc, vb. IV. Intranz. (Adesea determinat prin «din ochi» sau, rar, «cu ochii») A face o mișcare reflexă (și ritmică) de aplecare și ridicare a pleoapelor, cu scopul de a apăra ochii împotriva vătămărilor exterioare și de a împrăștia umezeala necesară pe cornee. Iordache clipi iute, ca și cum i-ar fi intrat ceva în ochi. DUMITRIU, N. 93. Dorul... Ca fulgerul și ca gîndul, Pînă ce clipești o dată, încunjură lumea toată; Pîn’ clipești de două ori, A zburat mai sus de nori! JARNÍK-BÎRSEANU, 90. ◊ (Cu inversarea construcției) Arde focul în cămin... eu în fața lui privesc, Pîn’ ce mintea îmi adoarme, pîn’ ce genele-mi clipesc. EMINESCU, O. I 42. ◊ (Poetic) Pe fața răsăritului se îngrămădiseră niște nori grei, întunericul se făcu adînc, numai luceafărul clipea înfiorat în depărtările lui amețitoare. CAMILAR TEM. 145 Ape argintii începură a clipi în depărtări, diamante de rouă scăpărau curcubeie ici-colo în cupe de flori. SADOVEANU, O. VI 335. Luceafărul bolnav din lumea de-ngheț Clipește din gene molatic. GOGA, P 52. Stelele clipesc într-una Călătoare-n infinit. TOPÎRCEANU, P. O. 123. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard, Iar flacăra lor geme; Clipește abia din cînd în cînd Cu stingerea-n bătaie. Lumini cu umbre-amestecînd Prin colțuri de odaie. COȘBUC, P. I 191. ◊ Expr. Cît ai clipi sau cît clipești (din ochi sau cu ochii) = momentan, numaidecît, cît ai bate din palme. Pune-mi frîul în gură și apoi sui-te pe mine și-ncotro-i cugeta, într-acolo te-oi duce, cît clipești! SBIERA, P. 62. Argatul... scutură frîul și încălecă pe cal carele venise numai cît ai clipi, ISPIRESCU, L. 166. Șarpele cÎt ai clipi se prinse de vîrful prăjinei. ȘEZ. V 50. ◊ Tranz. (Rar) Privește cu ochii jumătate închiși, clipindu-i cam prea des. CARAGIALE, O. III 211. Cînd însă vreunul se deșteaptă și clipește ochii, cÎmpia i se înfățișează luminată de scînteiele strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20.

A CLIPÍ ~ésc intranz. A mișca repede și ritmic pleoapele. * Cât ai ~ din ochi foarte repede. /<sl. klepati

clipì v. 1. a închide ochii pe jumătate, a lăsa și ridica des pleoapele: ca un ochiu roș de balaur ce adoarme și clipește AL.; 2. a apare un moment: clipește o lumină Al.; 3. fig. a se mișca repede și involuntar: ale râurilor ape clipesc fugind în ropot EM. [Cf. ceh. KLIPITI, a lăsa în jos].

clipésc v. intr. (rut. klipatĭ, a clipi: ceh. klipiti, klepiti, a lăsa în jos, klapati, a se lăsa în jos. Bern. 1, 512. V. clapă). Închid și deschid ochiĭ repede. Sclipesc, cum ni se arată unele stele.

clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri

clipíre s. f., g.-d. art. clipírii; pl. clipíri

clipí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 să clipeáscă

clipí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clipésc, imperf. 3 sg. clipeá; conj. prez. 3 sg. și pl. clipeáscă

CLIPÍ vb. 1. v. sclipi. 2. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.)

CLIPI vb. 1. (rar) a sclipi, (Mold. și Bucov.) a clipoci, (Maram. și Transilv.) a scapără. (~ des din ochi, din pleoape.) 2. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.)

clipí (clipésc, clipít), vb. – 1. A apropia și depărta pleoapele. – 2. A străfulgera, a luci repede și scurt. Sl. klepati „a lovi” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 63; DAR). Sensul de „a închide ochii” trebuie să fi existat încă din sl., în ciuda faptului că nu este confirmat de nici o mărturie: cf. sl. zaklopiti „a închide”, slov. zaklêpati „a închide”, cr. zaklopnica „pleoapă”, bg. klepač „pleoapă”. Pentru sensul 2, cf. sclipi. Der. clipă, s. f. (clipire, interval de timp foarte scurt; secundă, moment), postverbal; clipit, s. n. (secundă); clipită, s. f. (secundă); clipitură, s. f. (clipire); clipeală, s. f. (clipire); clipitor, adj. (care clipește); clipelnic, adj. (efemer); clipiș, adv. (instantaneu); clipoci, vb. (a clipi, a moțăi), probabil der. expresivă (după Tiktin și DAR, din bg. klipač „pleoapă”); clăpoci, vb. (a dormita); clipoceală, s. f. (somnolență). După Candrea, Elemente, 407, Bogaci și DAR din rom. provin. rut. klipati, klypiti „a clipi”, kljipka „secundă”. Nu este clară legătura acestor elemente cu clipot, s. n. (murmur, susur), pe care DAR îl consideră a proveni din sl. klepotŭ „lovitură”. Mai probabil este deverbal de la a clipoti, vb. (a susura).