14 definiții pentru climax

clímax [At: DN2 / Pl: ~uri / E: fr climax] 1 Fază finală într-o succesiune ecologică, de relativă stabilitate a biocenozei, aflată în corespondență cu clima și solul. 2 Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. 3 Orgasm.

CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin o relativă stabilitate a biocenozei și corespondența acesteia cu clima și cu solul. 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax.

CLÍMAX, climaxuri, s. n. 1. Fază finală într-o succesiune ecologică, în care există o relativă stabilitate a biocenozei și o corespondență a ei cu clima și cu solul 2. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor, acțiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax.

clímax s. n., pl. clímaxuri

clímax s. n., pl. clímaxuri

CLÍMAX1 s.n. 1. Figură de stil în care desfășurarea ideilor, a gândirii se face treptat, în gradație (2) [în DN] ascendentă în formă de scară. 2. (Liv.) Punct culminant al unei acțiuni, al unui conflict. [Pl. -xuri. / < lat., fr. climax, cf. gr. klimax – scară].

CLÍMAX2 s.n. Stadiul final al evoluției naturale a unei formații vegetale. [< fr. climax, cf. gr. klimax – scară].

CLÍMAX s. n. 1. figură de stil în care desfășurarea ideilor, a acțiunii se face treptat, în gradație ascendentă. 2. punct culminant al unei acțiuni, al unui conflict. 3. stadiu final de evoluție a unui ecosistem. (< fr. climax)

CLÍMAX1 n. Figură de stil care constă în desfășurarea ascendentă a ideilor unei opere. /<fr. climax

CLÍMAX2 ~uri n. biol. Fază finală a unei succesiuni ecologice, caracterizată prin stabilitatea relativă a biocenozei și prin corespondența acesteia cu clima și solul. /<fr. climax


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clímax s.n. Figură sintactică, formă de enumerare realizată în gradație ascendentă; efectul de intensificare al climaxului rezultă exclusiv din sensul termenilor seriei.

clímax s.n. Figură sintactică, formă de enumerare realizată în gradație ascendentă; efectul de intensificare al climaxului rezultă exclusiv din sensul termenilor seriei.

climax (gr. „gradație”) anaforic2 sau gradație anaforică, figură de repetiție lexicală, și anume o anadiploză care poate fi, în privința conținutului, progresivă:... x/x... y/... z/z... (R): „Nu mi-am spus numai părerea, ci am făcut și propuneri scrise; n-am făcut numai propuneri scrise, ci am mers și în solie; și n-am mers numai în solie, ci am convins și pe tebani.” (Demosthenes; Demetrios, p. 270) „Fraza citată – scrie Demetrios (ib.) – face impresia că urcă din ce în ce mai sus. Dacă însă s-ar exprima aceste lucruri așa cum urmează: «După ce mi-am spus părerea și am făcut propuneri scrise, am mers în solie și am convins pe tebani», atunci ar fi numai o înșirare de fapte lipsită de orice vigoare.” Un exemplu mai limpede de anadiploză progresivă îl reprezintă următoarele cuvinte ale lui Victor Hugo din „Prefața” la Cromwell, în care ni se spune că drama trebuie să fie ca o „oglindă de concentrare”, astfel încât să se vadă cum se aprinde: „dintr-un licăr de lumină, dintr-o lumină o flacără”; iată, din latină, un exemplu și mai dens: „ex innocentia nascitur dignitas, ex dignitate honor, ex honore imperium, ex imperio libertas” ( L., p. 623). Gradația simplă, ca figură specifică, este mai degrabă o „enumerare progresivă”, în care nu se repetă nimic, și care poate fi ascendentă sau descendentă. • Quintilian nu face deosebirea între climax anaforic și climax pur și simplu, pentru că ilustrează figura numai cu un exemplu de concatenație progresivă (climax anaforic). De concatenație nu vorbește.

climax1 (gr. klimax „scară”, „gradație”), figură care se realizează prin reflecție și constă în „enumerare progresivă”, adică gradație ascendentă sau „intensivă”, când ea începe de la cuvintele cele mai slabe la cele mai tari; sau poate fi descendentă, atunci când imaginea unui obiect evoluează de la dimensiunea ei firească la una din ce în ce mai redusă (sau când termenii enumerării își diminuează treptat valoarea, ca expresie a imaginii sau ideii; caz mai greu de ilustrat) (I): 1. Gradație ascendentă: „Căpitanii într-un gând Îți tot caută pricină și te defăimă pe rând; Unul cere să te scoată din oaste, altul din țară, Al treilea chiar din lume te-ar da bucuros afară.” (B. P. Hasdeu) La Eminescu avem, evident, o gradație ascendentă în redarea etapelor de percepere a realității, în următorul vers: „O, te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei”. 2. Gradație descendentă: „Țintise ochii pe lumina candelei, doar o adormi; lumina părea că se face din ce în ce mai mică, până rămânea cât o scânteie, apoi cât un fir de praf în bătaia soarelui, apoi se topea cu totul. O clipă de liniște și boierul iar tresărea, aprindea din nou lumina candelei, care se prefăcea, pe rând, într-o scânteie, într-un fir de praf și-n urmă se topea”. (Emil Gârleanu) Sau: „Mă uit la vulturul din zare Cum zboară puternic și lin. Acum e cât corbul de mare Cât pumnul abia, cât albina, Și-n urmă-l înghite lumina”. (G. Coșbuc)

Intrare: climax
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular climax climaxul
plural climaxuri climaxurile
genitiv-dativ singular climax climaxului
plural climaxuri climaxurilor
vocativ singular
plural