CLEISTOGAMIE s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie.

cleistogamie sf [At: DEX² / P: cle-is~ / Pl: ~ii / E: fr cléistogamie] (Bot) Autopolenizare.

CLEISTOGAMIE, cleistogamii, s. f. (Bot.) Autopolenizare. [Pr.: cle-is-] – Din fr. cléistogamie.

CLEISTOGAMIE s.f. Mod de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă. [Pron. cle-is-, gen. -iei. / < fr. cléistogamie, cf. gr. kleistos – închis, gamos – căsătorie].

CLEISTOGAMIE s. f. autopolenizare. (< fr. cléistogamie)

cleistogamie (autofecundare) (desp. cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamii, art. cleistogamiei

cleistogamie (cle-is-) s. f., g.-d. cleistogamii, art. cleistogamiei

cleistogamie s. f. (sil. cle-is-), g.-d. cleistogamii, art. cleistogamiei

CLEISTO- „închis, astupat”. ◊ gr. kleistos „închis, ascuns” > fr. cléisto-, engl. id. > rom. cleisto-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct sau organ de fructificație care nu se deschide la maturitate; ~carpie (v. -carpie), s. f., formare a fructului la florile cleistogame; ~gam (v. -gam), adj., care prezintă cleistogamie; ~gamie (v. -gamie), s. f., mod particular de polenizare în care florile se polenizează cu propriul lor polen, fără să se mai deschidă; ~petalie (v. -petalie), s. f., înveliș floral permanent închis, care asigură polenizarea cleistogamică^[1]; ~teciu (v. -teciu), s. n., corp de fructificație de formă sferică și indehiscentă, prezent la ciupercile superioare (ascomicete).

CLEISTOGAMIE s. v. autopolenizare.