3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clefăit2 av [At: MDA ms / E: clefăi] 1 (D. felul în care mănâncă cineva) Zgomotos și neplăcut privirii. 2 (D. felul în care vorbește cineva; fig) Articulat prost.

clefăit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: clefăi] 1-6 Clefăire (1-6).

CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.

CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie. – V. clefăi.

CLEFĂÍT, clefăituri, s. n. Faptul de a clefăi;. plescăit. Clefăitul aluatului s-amesteca în clefăitul glodului de pe uliță. CAMILAR, N. II 325.

CLEFĂÍT ~uri n. 1) v. A CLEFĂI. 2) Sunet caracteristic produs de cel care clefăie; plescăit. /v. a clefăi

clefăit n. Mold. lucrarea de a clefăi: clefăitul fălcilor.

clefăí [At: LM / V: clemfăí, clăfăí, cefăí, cieflăí, ciflăí / Pzi: ~ésc / E: fo] 1-2 vti A mânca zgomotos și neplăcut privirii. 3 vi A închide și a deschide gura plescăind. 4 vi (Fig) A vorbi repede, articulând prost cuvintele. 5 vi A produce un zgomot specific umblând prin noroi. 6-7 vti (Pex; îvr) A frământa (noroiul). 8 vi (D. căței; îvr) A lătra.

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. 1. A mânca urât și cu zgomot; a plescăi, a clefeti. 2. Intranz. A deschide și a închide gura plescăind. ♦ Fig. A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele. 3. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi. – Formație onomatopeică.

CLEFĂÍ, cléfăi, vb. IV. Intranz. 1. A mînca cu zgomot, a plescăi; a clefeti. V. molfăi. Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164. La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198. ◊ Tranz. Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327. O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138. 2. A deschide și a închide gura plescăind. Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237. 8. 3. A plescăi mergînd prin noroi. Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87. – Prez. ind. și: clefăiesc (BOGZA, Ț. 89). – Variantă: clepăí (DUMITRIU, N. 176) vb. IV.

CLEPĂÍ vb. IV v. clefăi.

A CLEFĂÍ cléfăi intranz. 1) A mânca lacom făcând zgomot cu limba și cu buzele; a plescăi. 2) A plesni din buze (în semn de plăcere sau de uimire); a plescăi. 3) fig. A vorbi nedeslușit, producând un zgomot urât la pronunțarea cuvintelor. /Onomat.

clefăì v. Mold. a mesteca încet (cum fac pruncii și moșnegii fără dinți). [Onomatopee din cleaf! care exprimă sgomotul fălcilor când se mestecă].

cléfăĭ și -ĭésc, a v. intr. (rudă cu clevetesc). Est. Mănînc făcînd cu buzele și cu limba un zgomot enervant, ca porcu și oameniĭ necĭoplițĭ. – În vest clefetesc (var. din clevetesc) și cĭófăĭ. V. horpăĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clefăí (a ~) (a clefăi) vb., ind. prez. 3 cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá; conj. prez. 3 să cléfăie

clefăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. cléfăi, 3 sg. cléfăie, imperf. 3 sg. clefăiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLEFĂÍT s. v. plescăit.

CLEFĂIT s. clefăială, molfăială, molfăire, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit. (Cînd mănîncă se aude un ~.)

CLEFĂÍ vb. v. plescăi.

CLEFĂI vb. a molfăi, a plescăi, (rar) a clefeti, (reg.) a ciofăi, a murseca, a plescăni. (~ cînd mănîncă.)

arată toate definițiile

Intrare: clefăit (pert.)
clefăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefăit
  • clefăitul
  • clefăitu‑
  • clefăi
  • clefăita
plural
  • clefăiți
  • clefăiții
  • clefăite
  • clefăitele
genitiv-dativ singular
  • clefăit
  • clefăitului
  • clefăite
  • clefăitei
plural
  • clefăiți
  • clefăiților
  • clefăite
  • clefăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: clefăit (s.n.)
clefăit1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clefăit
  • clefăitul
  • clefăitu‑
plural
  • clefăituri
  • clefăiturile
genitiv-dativ singular
  • clefăit
  • clefăitului
plural
  • clefăituri
  • clefăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: clefăi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clefăi
  • clefăire
  • clefăit
  • clefăitu‑
  • clefăind
  • clefăindu‑
singular plural
  • clefăie
  • clefăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clefăi
(să)
  • clefăi
  • clefăiam
  • clefăii
  • clefăisem
a II-a (tu)
  • clefăi
(să)
  • clefăi
  • clefăiai
  • clefăiși
  • clefăiseși
a III-a (el, ea)
  • clefăie
(să)
  • clefăie
  • clefăia
  • clefăi
  • clefăise
plural I (noi)
  • clefăim
(să)
  • clefăim
  • clefăiam
  • clefăirăm
  • clefăiserăm
  • clefăisem
a II-a (voi)
  • clefăiți
(să)
  • clefăiți
  • clefăiați
  • clefăirăți
  • clefăiserăți
  • clefăiseți
a III-a (ei, ele)
  • clefăie
(să)
  • clefăie
  • clefăiau
  • clefăi
  • clefăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clepăi
  • clepăire
  • clepăit
  • clepăitu‑
  • clepăind
  • clepăindu‑
singular plural
  • clepăie
  • clepăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clepăi
(să)
  • clepăi
  • clepăiam
  • clepăii
  • clepăisem
a II-a (tu)
  • clepăi
(să)
  • clepăi
  • clepăiai
  • clepăiși
  • clepăiseși
a III-a (el, ea)
  • clepăie
(să)
  • clepăie
  • clepăia
  • clepăi
  • clepăise
plural I (noi)
  • clepăim
(să)
  • clepăim
  • clepăiam
  • clepăirăm
  • clepăiserăm
  • clepăisem
a II-a (voi)
  • clepăiți
(să)
  • clepăiți
  • clepăiați
  • clepăirăți
  • clepăiserăți
  • clepăiseți
a III-a (ei, ele)
  • clepăie
(să)
  • clepăie
  • clepăiau
  • clepăi
  • clepăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clefăit (s.n.)

  • 1. Faptul de a clefăi; zgomot produs de cel care clefăie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: plescăit (zgomot; -uri) un exemplu
    exemple
    • Clefăitul aluatului s-amesteca în clefăitul glodului de pe uliță. CAMILAR, N. II 325.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi clefăi
    surse: DEX '98 DEX '09

clefăi clepăi

  • 1. tranzitiv intranzitiv A mânca urât și cu zgomot.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: clefeti plescăi 4 exemple
    exemple
    • Rupse o margine din pîine și începu să clefăie încet. STĂNOIU, C. I. 164.
      surse: DLRLC
    • La dejun, Dan înfulica bucături mari și clefăia repede, c-o lăcomie de bestie. VLAHUȚĂ, O. A. III 198.
      surse: DLRLC
    • Se mai oprește calul. Mai rupe o gură de iarbă din marginea potecii. O clefăie. STANCU, D. 327.
      surse: DLRLC
    • O mînă... ținea funia vitei, care nu mai clefăia iarba de dinainte-i. PAS, L. I 138.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A deschide și a închide gura plescăind.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Trăgea aer în piept, clefăind și pocnind din limbă cu... plăcere. GALAN, Z. R. 237.
      surse: DLRLC
    • 2.1. figurat A vorbi repede, nedeslușit, articulând prost cuvintele.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. intranzitiv A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: plescăi un exemplu
    exemple
    • Dricul primăriei clefăia prin glod. LESNEA, C. D. 87.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: clefăiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: