CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

clătit², ~ă [At: N. COSTIN, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: clăti] 1 a (Înv) Clintit². 2 a (Înv) Mișcat². 3 a (Înv; îs) ~ de (sau la) minte Nebun. 4 a (Înv) Tulburat². 5 a Limpezit². 6 sf Plăcintă constând dintr-o foaie de aluat prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, brânză etc. și rulată.

CLĂTIT I. adj. p. CLĂTI. II. sbst. Faptul de a clăti.

CLĂTITĂ (pl. -te) sf. 🍽 Un fel de prăjitură făcută dintr’o foaie de aluat (de făină, lapte, zahăr și ouă) prăjită în untură și umplută cu dulceață, magiun, etc. [clăti].

CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Tulburat, atins sufletește. [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332.

CLĂTITĂ, clătite, s. f. Un fel de plăcintă subțire, prăjită în grăsime și umplută cu dulceață, marmeladă, brînză sau legume. Cucoana Georgeta știa să facă niște clătite minunate. SADOVEANU, P. S. 190.

CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj. (Înv.) Tulburat sufletește. – V. clăti².

CLĂTITĂ, clătite, s. f. Un fel de plăcintă subțire, prăjită în grăsime și umplută cu dulceață, marmeladă, brînză sau legume. – V. clăti².

CLĂTITĂ ~e f. Produs alimentar, făcut din foi subțiri de aluat, umplute cu dulceață, marmeladă, carne sau brânză, rulate și prăjite în grăsime. /v. a clăti

clătită f. plăcintioară subțire din făină, lapte, ouă. [Lit. prăjitură ce se clătește în tavă].

clătítă f., pl. e (d. clătesc). Prăjitură compusă dintr’o foaĭe de cocă moale și răsucită după ce s’a pus dulceață pe ĭa. V. scoveargă, omletă.

clătită s. f., g.-d. art. clătitei; pl. clătite

clătită s. f., g.-d. art. clătitei; pl. clătite

clătită s. f., pl. clătite

CLĂTITĂ s. (pop.) scovardă. (A mâncat o ~ cu dulceață.)

CLĂTITĂ s. (pop.) scovardă. (A mîncat o ~ cu dulceață.)

clătít, -ă, clătiți, -te, adj. (înv.) 1. Mișcat. 2. (ref. la rufe) Limpezit. – Din clăti.