CLĂTITĂ, clătite, s. f. Un fel de plăcintă subțire, prăjită în grăsime și umplută cu dulceață, marmeladă, brînză sau legume. Cucoana Georgeta știa să facă niște clătite minunate. SADOVEANU, P. S. 190.

CLĂTITĂ ~e f. Produs alimentar, făcut din foi subțiri de aluat, umplute cu dulceață, marmeladă, carne sau brânză, rulate și prăjite în grăsime. /v. a clăti

clătită f. plăcintioară subțire din făină, lapte, ouă. [Lit. prăjitură ce se clătește în tavă].

clătítă f., pl. e (d. clătesc). Prăjitură compusă dintr’o foaĭe de cocă moale și răsucită după ce s’a pus dulceață pe ĭa. V. scoveargă, omletă.

CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

clătit², ~ă [At: N. COSTIN, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: clăti] 1 a (Înv) Clintit². 2 a (Înv) Mișcat². 3 a (Înv; îs) ~ de (sau la) minte Nebun. 4 a (Înv) Tulburat². 5 a Limpezit². 6 sf Plăcintă constând dintr-o foaie de aluat prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, brânză etc. și rulată.

CLĂTIT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

clătită s. f., g.-d. art. clătitei; pl. clătite

clătită s. f., g.-d. art. clătitei; pl. clătite

clătită s. f., pl. clătite

CLĂTITĂ s. (pop.) scovardă. (A mâncat o ~ cu dulceață.)

CLĂTITĂ s. (pop.) scovardă. (A mîncat o ~ cu dulceață.)