CLĂTÍTĂ, clătite, s. f. Un fel de plăcintă subțire, prăjită în grăsime și umplută cu dulceață, marmeladă, brînză sau legume. Cucoana Georgeta știa să facă niște clătite minunate. SADOVEANU, P. S. 190.

CLĂTÍTĂ ~e f. Produs alimentar, făcut din foi subțiri de aluat, umplute cu dulceață, marmeladă, carne sau brânză, rulate și prăjite în grăsime. /v. a clăti

clătită f. plăcintioară subțire din făină, lapte, ouă. [Lit. prăjitură ce se clătește în tavă].

clătítă f., pl. e (d. clătesc). Prăjitură compusă dintr’o foaĭe de cocă moale și răsucită după ce s’a pus dulceață pe ĭa. V. scoveargă, omletă.

clătit², ~ă [At: N. COSTIN, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: clăti] 1 a (Înv) Clintit². 2 a (Înv) Mișcat². 3 a (Înv; îs) ~ de (sau la) minte Nebun. 4 a (Înv) Tulburat². 5 a Limpezit². 6 sf Plăcintă constând dintr-o foaie de aluat prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, brânză etc. și rulată.

CLĂTÍT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

CLĂTÍT², -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.

CLĂTÍT², -Ă, clătiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Tulburat, atins sufletește. [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332.

clătítă s. f., g.-d. art. clătítei; pl. clătíte

clătítă s. f., pl. clătíte

CLĂTÍTĂ s. (pop.) scovardă. (A mâncat o ~ cu dulceață.)

CLĂTITĂ s. (pop.) scovardă. (A mîncat o ~ cu dulceață.)