13 definiții pentru ciurdă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciúrdă sf [At: PALIA (1581), 135/15 / V: (înv) ciór~, cioár~, ciort sn / Pl: ~de, (pop) ~rzi / E: mg csorda] (Trs; Ban; Buc) 1 Cireadă. 2 Turmă de animale necornute. 3 (Fam; pex) Mulțime de oameni, de copii Si: ceată, cârd, (reg) crilă. 4 (Fam; îe) A sta (sau a fi) ~ A sta îngrămădiți.

CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda.

CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cârd. – Din magh. csorda.

CIÚRDĂ, ciurde, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Turmă de vite cornute; cireada. A trebuit, de gura muierii, să meargă cu vitele la ciurdă, în al treilea sat, nemîncat și nedormit de două zile. DAN, U. 155. Un izvor... adapă ciurda-n zori și-n ceasid sîngeriu Al serii. STANCU, C. 71. Îți dau turme de oi, ciurde de boi și bani cîți-i putea duce-n spate. RETEGANUL, P. I 3, 4 Mulțime, ceată de animale necornute. Pe-un deal se vedea ciumatul din Florința, înconjurat de ciurda vînată de cîni. CAMILAR, T. 120. Pe-un cîmp lung cît lumea asta, umblau mistreți negri, în ciurde, spre apă. SADOVEANU, F. J. 539. 2. (Glumeț sau familiar) Mulțime, grămadă de oameni, de copii etc.; ceată, cîrd. Moșnegi pletoși, băietani cu fețe albe... copii îmbrăcați în pieptare, cu cușme mari, stăteau într-o tăcere de rugăciune, ascultînd glasul repede al fluierelor, jocul sălbatic al ciurdelor de băietani. CAMILAR, T. 211. I-au ieșit Titirezul cu ciurda sa de copii înainte. SBIERA, P. 186. – Pl. și: ciurzi (RETEGANUL, P. V 7).

CIÚRDĂ ~e f. rar 1) (mai ales despre vite mari cornute) Grup de animale de același fel care umblă împreună; cireadă; turmă; cârd. 2) peior. Mulțime neorganizată de persoane; gloată. [G.-D. ciurdei] /<ung. csorda

ciurdă f. Mold. Tr. 1. cireadă; 2. mulțime (de oameni sau de copii). [Ung. CSURDA].

cĭúrdă f., pl. e (ung. csurda, csorda, d. vsl. črĭeda. V. cireadă). Trans. Mold. Cireadă. Mulțime, cîrd: o cĭurdă de copiĭ. – Pe aĭurea și cĭúrdină, pl. ĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciúrdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde

ciúrdă s. f., g.-d. art. ciúrdei; pl. ciúrde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIÚRDĂ s. v. bandă, buluc, ceată, cireadă, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, turmă.

ciurdă s. v. BANDĂ. BULUC. CEATĂ. CIREADĂ. CÎRD. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. STOL. TURMĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciúrdă, ciurde, s.f. – 1. Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi, 1925: 174). 2. Mulțime de oameni; ceată: „Pintea, dacă o auzit că o ciurdă de tătari a trecut pe la Baia Mare...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 211). – Din magh. csorda „turmă” < vsl. črǐeda (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

ciúrdă, -e, s.f. – Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi 1925: 174). – Din magh. csorda.

Intrare: ciurdă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciurdă
  • ciurda
plural
  • ciurde
  • ciurdele
genitiv-dativ singular
  • ciurde
  • ciurdei
plural
  • ciurde
  • ciurdelor
vocativ singular
plural