CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Contaminare între ciot și ciung.

ciunt, ~ă [At: VARLAAM, C. 173/2 / Pl: ~nți, ~e / E: ctm ciot + ciung] 1-4 smf, a Ciung (1-4). 5-6 a (D. animale) Cu coada sau urechile tăiate. 7 sm (Îvp; îs) ~ olog Olog de ambele picioare, care se mișcă numai cu ajutorul mâinilor. 8 a (D. lucruri) Scurtat. 9 a (D. vite) Ciung (6).

CIUNT adj. 1 Ciung: se vede că-i urîtă, ~ă, oloagă, cocoșată (ALECS.) ¶ 2 Cu urechile retezate, cu coada trunchiată ¶ 3 Cu un corn rupt, numai cu un corn (vorb. de boi): îI lăsă ~ și de un corn (ISP.) [comp. CIUNG].

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung (1). ♦ (Rar; despre păr) Care a fost tuns scurt. 2. (Reg.; despre animale) Care are o parte a corpului (urechile, coada, coarnele) retezată, ruptă. [Var.: ciont, cioantă adj.] – Probabil contaminare între ciot și ciung.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. 1. Ciung. Cel dinții care-a venit, Șchiop și ciunt s-a nemerit. împăratul l-a-ntrebat Cum de-i ciunt și de-a șchiopat? CONTEMPORANUL, III 730. ◊ Fig. Fără voie, Sanda își dete cu mena prin pletele ei ciunte, care-i cădeau peste ochi. CARAGIALE, S. 21. ◊ (Substantivat) I s-au curmat mînile, de au picat palmele de la încheietură jos, și el au rămas ciunt. SBIERA, P. 31. 2. (Rar) Șchiop. (Substantivat) Ș-au pornit frumoasă nuntă, De pășea pînă și ciuntă. EMINESCU, L. P. 148. 3. (Despre copaci) Lipsit de crengi sau de frunze, gol, despuiat. Se zărea lîngă un pom ciunt un ocol rotund. CAMILAR, N. I 376. – Variantă: (regional) ciont, cioantă (ISPIRESCU, L. 252) adj.

CIUNT, -Ă, ciunți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Ciung. 2. (Rar) Șchiop. [Var. : (reg.) ciont, cioantă adj.] – Din ciont (<ciot + ciung).

CIUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părți ale corpului) Care a fost retezat sau rupt; supus ciuntirii; ciung. 3) și substantival (despre ființe) Care este lipsit de o parte a corpului; fără o parte a corpului. 3) (despre plante) Care are părți rupte sau tăiate; ciung. /Contaminare dintre ciot + ciung

ciunt a. scurtat (de urechi sau de coadă). V. ciont.

ciunta vtr [At: POMPILIU, B. 1007 / V: cionca, ~nca / Pzi: ciunt sau ~tez / E: ctm ciot + ciung + -a] (Reg) 1-9 A ciunti (1-9). 10 vt (Îvp; îe) A ~ zilele (sau viața, veacul) cuiva ori a ~ pe cineva A omorî.

CIONT¹ I. adj. 1 Ciuntit, trunchiat, retezat: feciorul de boier, slut, și plin de sînge ca un stîrv (ISP.) ¶ 2 Cu coada retezată, tăiată, fără coadă. II. (pl. cioante) sn. 1 ‡ Stîrv (DOS.) ¶ 2 Trunchiu retezat, buștean; Nu-i nici grîu, nu-i nici săcară, Numai cioante-s pe hotară (BIB.) [comp. CIUNT].

CIUNTA (-tez), CIUNTI (-tesc) vb. tr. 1 A reteza, a trunchia; a tăia vîrful: spunea că a ciuntat din musteață (RET.) ¶ 2 A lăsa ciunt: scotea ochi, tăia mîni, ciuntea și seca pe care avea prepus (NEGR.) ¶ 3 A tăia scurt, a scurta; Ⓕ Rău mă tem că m’a afla Și mi-a ciunta viața (BRL.); fusese silit să-și ciuntească fericirea vilegiaturii de la Văleni (BR.-VN.).

CIONT, CIOANTĂ adj. v. ciunt.

CIUNTI, ciuntesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a amputa o parte a corpului; a mutila. ♦ A despuia, a rupe plante, arbori etc. [Var. : (reg.) cionta vb. I, cionti vb. IV] – Din ciunt.

2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.

cĭuntésc v. tr. (d. cĭunt). Fac cĭunt, mutilez. Fig. Micșorez, știrbesc: a cĭunti o țară. – Și cĭontesc și cĭonțesc (est). Rar cĭuntez.

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. ciuntă, pl. ciunte

ciunt adj. m., pl. ciunți; f. sg. ciuntă, pl. ciunte

ciunt

ciunt, -tă.

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) câș. (Om ~; mână ~; un ~.)

CIUNT adj., s. ciung, (Munt. și Ban.) ciolac, (Mold.) cîș. (Om ~; mînă ~; un ~.)

ciunt, -ă, ciunți, -te, adj. Retezat, tăiat; ciung. ■ (onom.) Ciunt(u), nume de familie în jud. Maram. – Contaminare dintre ciot și ciung (DEX, MDA).

ciunt, -ă, ciunți, -te, adj. – Retezat, tăiat; ciung. ♦ (onom.) Ciunt, Ciuntu, nume de familie (51 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Contaminare dintre ciot și ciung (DEX, MDA).

ciont¹, cioantă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.

ciuntá, ciunt, v.t. 1. A tăia, a reteza. 2. A curma: „Dacă viața mi-o ciuntați, / Pă mine mă îngropați / În strunguța oilor” (Lenghel, 1985: 212). – Din ciunt (MDA).