ciumpói sn vz cimpoi

cĭumpóĭ, V. cimpoĭ.

cimpói² [At: HEM II, 1524/37 / Pzi: ~ésc / E: cimpoi¹] 1 vt A cânta din cimpoi Si: a cimpoia. 2 vi A chiui. 3 vt A zice strigături la horă Si: a cimpoia.

cimpóĭ și cĭumpóĭ n., pl. oaĭe (lat. sympóritum îld. symphónia, vgr. symphonia, sinfonie, de unde s’a făcut șimpoĭ, apoĭ cimpoĭ, ca citură din șitură ș. a.; it. zampogna, piem. čamporña. D. rom. vine ung. csimpolya). Un instrument muzical compus dintr’un burduf cu niște fluĭere. V. gaĭbă, dîrloĭ, bîzoĭ, carabă, piscoaĭe.