2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciulit3, ~ă [At: DA / V: ~lat, ciurit / Pl: ~iți, ~e / E: ciuli2] 1 a (Înv; d. urechile animalelor) Retezat la vânt. 2 a (Reg) Tregășit. 3 a (D. urechi) Mișcată spre a capta sunetele. 4 a (Reg; fig; d. femei) Smerită. 5 a (Reg; fig; d. femei) Murdară. 6 a (Îe) Cu urechile ~e Care ascultă atent. 7 a (Îae) Care devine foarte atent pentru a distinge un sunet îndepărtat, slab. 8 sf (Îvp) Ureche.

ciulit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: ciuli1] (Reg) 1 Tupilat. 2 Spus pe ocolite.

ciulit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ciuli2] 1 Ciulire2 (1). 2 Tregășire. 3-7 Ciulire2 (3-7).

ciuli2 vt [At: CANTEMIR, ap. DDRF / V: (reg) ciurí, ciurlí / Pzi: ~lésc / E: srb čuljiti] 1 (Înv) A reteza vârful urechii unui animal Si: a ciulica (1). 2 (Îrg) A rotunji capul buștenilor spre a-i trage pe zăpadă. 3 (D. animale; complinit de obicei de „urechea” sau „urechile”) A mișca urechile pentru a capta mai bine sunetele Si: a ciula, a ciulica (3). 4 (Nob, d. animale) A da din coadă Si: (reg) a ciulica (4). 5 (Nob) A-și răsuci mustața Si: a ciulica (5). 6 (Fig; d. oameni) A asculta foarte atent Si: a ciulica (6). 7 (Fig; d. oameni) A deveni atent Si: a ciulica (7).

ciulí1 [At: CONTEMPORANUL I, 457 / Pzi: ~lésc / E: nct] (Trs; Mol) 1 vr A se tupila. 2 vi A spune pe ocolite.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. sb. čuljiti.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul). 2. Fig. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată. – Cf. scr. čuljiti.

CIULÍ, ciulesc, vb. IV. Tranz. (Urmat de determinarea «urechea» sau «urechile») 1. (Despre animale) A ridica urechile, ținîndu-le drept în sus (ca semn de încordare a auzului); a asculta cu luare-aminte (presimțind o primejdie). Caii sforăiau, suflau greu, mișcînd urechile ciulite, fremătătoare. DUMITRIU, V. L. 8. Caii, la o parte, sfîrșiseră mîncarea de dimineață și stăteau cu urechile ciulite, ascultînd zvonul depărtărilor. SADOVEANU, O. VI 43. Tărcuș se așeză iar de-a dreptul pe pămînt. După o clipă își ciuli urechile. SADOVEANU, P. M. 147. În creștetul pădurii... ciulea urechile un lup. GALACTION, O. I 269. [Măgarul] ciuli urechile și, fluturînd din cap, se depărtă. VLAHUȚĂ, O. A. 88. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile. CARAGIALE, 0. III 102. ◊ (Rar, fără determinări) [Cîinele] zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capid, ciulește și începe a scheauna încet. SLAVICI, N. I 34. 2. (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot (îndepărtat), pentru a asculta cu luare-aminte. [Lumea] se înghesuise ciorchine și iși ciulea urechile. PAS, L. I 142. Copiii se joacă și tu pîndești vorba, cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264.

A CIULÍ ~ésc tranz.: ~ urechile a) a ridica urechile în sus pentru a auzi mai bine; b) a-și încorda auzul. /<sb. țuljiti

ciulì v. a ținea urechile drept în sus (vorbind de cai, măgari și catâri). [Serb. ČULITI].

cĭulésc v. tr. (nsl. čuliti, sîrb. ćuliti, id. V. cĭul). Se zice despre caĭ și alte animale care întorc urechile înainte (orĭ și’napoĭ) cînd aud un zgomot neobișnuit. Fig. Fam. Ascult cu atențiune: cĭulițĭ urechile, măĭ! Mă răsucesc (mă cĭucĭulețesc), vorbind de frunze cînd e arșiță. Mold. sud. Se zice despre poame cînd încep să se coacă. V. pîrguĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 să ciuleáscă

ciulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciulésc, imperf. 3 sg. ciuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIULÍ vb. v. olări, teși.

CIULÍ vb. (Mold.) a ciușdi. (Calul își ~ urechile.)

CIULI vb. (Mold.) a ciușdi. (Calul își ~ urechile.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciulí (-lésc, – ít), vb.1. A (se) ghemui, a (se) încolăci. – 2. Despre cai și animale în general, a ridica urechile ținîndu-le drept în sus. – 3. A-și încorda auzul. – 4. A tăia urechile. – 5. (Maram.) A rotunji extremitatea unui trunchi. – Mr. ciulescu, ciulire. Este var. redusă de la ciuciuli „a (se) ghemui”, cum demonstrează identitatea de sensuri. Pentru posibilitatea acestei reduceri, cf. ciuciulean, „zbîrciog, ciupercă”, cu var. ciulean. Autorilor DAR le-a scăpat probabil acestă explicație, în ciuda var. ciuciuli, ciuciula, ciucela, pe care le citează, deoarece dicționarele nu cunosc sensul 1, care este totuși curent de la Budai-Deleanu (lupul flămînd care sub deasă tufă ciulit pe pîntece zace) pînă la V. Voiculescu (l-am găsit dimineața ciulit lîngă un trunchi). Tot DAR cunoaște vb. ciuli, „a (se) ghemui” dar îl citează separat, ca var. de la aciua, ceea ce nu pare posibil. Sînt puțin probabile der. din sb. čuliti (Cihac, II, 58) sau din lat. *ciullire, gr. ϰυλλῶ „a răsuci” (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193). Der. ciul, adj. (cu urechile tăiate), mr. ciul, deverbal de la cuvîntul anterior, ca mototol de la mototoli. După altă opinie (Pascu, I, 193; Diculescu, 428; DAR; Pușcariu, Lr., 260), din gr. ϰύλλος „tăiat”. Este cuvînt care apare în bg. čul „cu urechie tăiate” sau „cu urechi mici”, sb. čule „cu urechi mici”, mag. csul(y)a „cu urechile tăiate”, toate împrumuturi probabile din rom. (după Cihac, rom. ar proveni din sb.). Ciulei, s. m. (nume de cîine; Ceratocarpus arenaria); ciuliu, s. m. (ciot de creangă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciulí, ciulesc, vb. refl. – 1. A se apleca, a se ghemui; a se ascunde (Lenghel, 1979). 2. (despre animal) A ține urechile ridicate (pentru a-și încorda auzul). – Din srb. čuljiti (Șăineanu, DEX, MDA); var. redusă de la ciuciuli „a (se) ghemui” (DER).

ciulí, ciulesc, vb. tranz. – 1. A se apleca, a se ghemui; a se ascunde (Lenghel 1979). 2. (despre animal) A ține urechile ridicate (pentru a-și încorda auzul). – Din srb. čuljiti (DEX).

Intrare: ciulit
ciulit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciulit
  • ciulitul
  • ciulitu‑
  • ciuli
  • ciulita
plural
  • ciuliți
  • ciuliții
  • ciulite
  • ciulitele
genitiv-dativ singular
  • ciulit
  • ciulitului
  • ciulite
  • ciulitei
plural
  • ciuliți
  • ciuliților
  • ciulite
  • ciulitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciuli
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciuli
  • ciulire
  • ciulit
  • ciulitu‑
  • ciulind
  • ciulindu‑
singular plural
  • ciulește
  • ciuliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciulesc
(să)
  • ciulesc
  • ciuleam
  • ciulii
  • ciulisem
a II-a (tu)
  • ciulești
(să)
  • ciulești
  • ciuleai
  • ciuliși
  • ciuliseși
a III-a (el, ea)
  • ciulește
(să)
  • ciulească
  • ciulea
  • ciuli
  • ciulise
plural I (noi)
  • ciulim
(să)
  • ciulim
  • ciuleam
  • ciulirăm
  • ciuliserăm
  • ciulisem
a II-a (voi)
  • ciuliți
(să)
  • ciuliți
  • ciuleați
  • ciulirăți
  • ciuliserăți
  • ciuliseți
a III-a (ei, ele)
  • ciulesc
(să)
  • ciulească
  • ciuleau
  • ciuli
  • ciuliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciuli

  • 1. (Despre animale) A ridica urechile ținându-le drept în sus (pentru a-și încorda auzul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciușdi 7 exemple
    exemple
    • Caii sforăiau, suflau greu, mișcînd urechile ciulite, fremătătoare. DUMITRIU, V. L. 8.
      surse: DLRLC
    • Caii, la o parte, sfîrșiseră mîncarea de dimineață și stăteau cu urechile ciulite, ascultînd zvonul depărtărilor. SADOVEANU, O. VI 43.
      surse: DLRLC
    • Tărcuș se așeză iar de-a dreptul pe pămînt. După o clipă își ciuli urechile. SADOVEANU, P. M. 147.
      surse: DLRLC
    • În creștetul pădurii... ciulea urechile un lup. GALACTION, O. I 269.
      surse: DLRLC
    • [Măgarul] ciuli urechile și, fluturînd din cap, se depărtă. VLAHUȚĂ, O. A. 88.
      surse: DLRLC
    • Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile. CARAGIALE, 0. III 102.
      surse: DLRLC
    • rar [Câinele] zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheauna încet. SLAVICI, N. I 34.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre oameni) A-și încorda auzul pentru a desluși un zgomot, a asculta cu atenția încordată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • [Lumea] se înghesuise ciorchine și își ciulea urechile. PAS, L. I 142.
      surse: DLRLC
    • Copiii se joacă și tu pîndești vorba, cu urechile ciulite. DELAVRANCEA, S. 264.
      surse: DLRLC

etimologie: