ciulei sm [At: PANȚU, PL. / Pl: ~ / E: ciul + -ei] Mică plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri, cu frunze înguste și țepoase, care crește pe câmpuri nisipoase și necultivate sau pe lângă drumuri (Ceratocapus arenarius).

CIULEI s. m. Mică plantă erbacee, cu frunze înguste și țepoase, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri (Ceratocarpus arenarius). – Din ciul + suf. -ei.

ciul, ~ă a [At: H I, 345 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. animale) 1 Cu urechile anormal de mici. 2 Cu urechile sfâșiate. 3 Căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. 4 Murdar.

CIUL adj. Fără urechi sau cu urechi foarte mici (vorb. în spec. de oi sau declini [srb. čula].

CIUL s. m. Insectă dipteră care își depune larvele pe substanțe în putrefacție și în rănile animalelor (Sarcophaga magnifica).

CIUL² ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) 1) Care nu are una sau amândouă urechile. 2) Care are urechi anormal de scurte. /<sb. țula

CIUL¹ ~i m. Insectă care își depune larvele pe materii în putrefacție și în rănile animalelor. /Orig. nec.

ciul a. 1. cu urechile scurte sau rotunjite (vorbind de oi); 2. se zice (în Vlașca) de boul căruia-i lipsește un corn. [Serb. ČULA].

cĭul, -ă adj., pl. m. lĭ (sîrb. čula, čulav, cu urechile micĭ. V. cĭulesc. Cu urechile micĭ: oaĭe cĭulă. C’o ureche retezată: cal cĭul.

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciul¹ (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciulă, pl. ciule

ciul¹ (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciulă, pl. ciule

ciul adj. m., pl. ciuli; f. sg. ciulă, pl. ciule

CIULEI, Liviu (1923-2011, București), actor, scenograf și regizor român. M. coresp. al Acad. (1992). Roluri: Puk („Visul unei nopți de vară” de Shakespeare), Danton („Moartea lui Danton”, de Büchner); a montat „Cum vă place” de Shakespeare, „Sfînta Ioana” de B. Shaw, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „O scrisoare pierdută” de I.L. Cragiale și a regizat filmele: „Erupția”, „Valurile Dunării” și „Pădurea spînzuraților”.

ciúl, -ă, ciuli, -e, adj. (reg.) 1. Cu urechi anormal de mici. 2. (Oaie) fără coarne; șut. ■ (onom.) Ciulă, poreclă dată unui om cu urechi mici. – Din srb. čula, čulav „cu urechile mici” (Scriban, Șăineanu).

ciul, -ă, ciuli, -e, adj. – (reg.) 1. Cu urechi anormal de mici. 2. (ref. la oi) Fără coarne; șut (Antologie, 1980). ♦ (onom.) Ciulă, poreclă dată unui om cu urechi mici (Crâncău, 2004). – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čula, čulav „cu urechile mici” (Scriban, Șăineanu).