9 definiții pentru ciul (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciul, ~ă a [At: H I, 345 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. animale) 1 Cu urechile anormal de mici. 2 Cu urechile sfâșiate. 3 Căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. 4 Murdar.

CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.

CIUL, -Ă, ciuli, -e, adj. (Reg.; despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. – Et. nec.

CIUL1 ~i m. Insectă care își depune larvele pe materii în putrefacție și în rănile animalelor. /Orig. nec.

CIUL2 ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) 1) Care nu are una sau amândouă urechile. 2) Care are urechi anormal de scurte. /<sb. țula

ciul a. 1. cu urechile scurte sau rotunjite (vorbind de oi); 2. se zice (în Vlașca) de boul căruia-i lipsește un corn. [Serb. ČULA].

cĭul, -ă adj., pl. m. (sîrb. čula, čulav, cu urechile micĭ. V. cĭulesc. Cu urechile micĭ: oaĭe cĭulă. C’o ureche retezată: cal cĭul.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciul1 (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciúlă, pl. ciúle

ciul adj. m., pl. ciuli; f. sg. ciúlă, pl. ciúle


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciúl, -ă, ciuli, -e, adj. – (reg.) 1. Cu urechi anormal de mici. 2. (ref. la oi) Fără coarne; șut (Antologie, 1980). ♦ (onom.) Ciulă, poreclă dată unui om cu urechi mici (Crâncău, 2004). – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čula, čulav „cu urechile mici” (Scriban, Șăineanu).

Intrare: ciul (adj.)
ciul1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciul
  • ciulul
  • ciulu‑
  • ciu
  • ciula
plural
  • ciuli
  • ciulii
  • ciule
  • ciulele
genitiv-dativ singular
  • ciul
  • ciulului
  • ciule
  • ciulei
plural
  • ciuli
  • ciulilor
  • ciule
  • ciulelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciul (adj.)

  • 1. regional (Despre animale) Care are urechile anormal de mici; care are urechile sfâșiate, rupte; căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: