CITAT², -Ă, citați, -e, adj. 1. Care a fost menționat, indicat, numit (pentru a face cunoscut); (despre fapte, întâmplări etc.) reamintit pentru a servi drept exemplu. 2. (Despre persoane) Chemat în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de martor într-un proces, de informator etc. – V. cita.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

citat², ~ă a [At: GHEREA, ST. CR. I, 273 / Pl: ~ați, ~e / E: cita] 1 Chemat spre înfățișare în fața justiției sau a unei autorități. 2 (D. un pasaj scris sau vorbit) Reprodus întocmai. 3 (D. o operă, un autor) Menționat.

citație sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 50 / V: (înv) țit~, ~țiune (P: ~ți-u~), (pop) cet~ / Pl: ~ii / E: fr citation, lat citatio, -onis] 1 Invitație oficială scrisă, prin care persoană este chemată să se înfățișeze, la o anumită dată, înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități Si: citare (1), citat¹ (2). 2 (Pex) Hârtie oficială care conține citația (1) Si: citare (2), citat¹ (3). 3 (Înv) Pasaj reprodus întocmai dintr-o scriere sau comunicare a cuiva (în sprijinul celor expuse, argumentate) Si: citat¹ (1). 4 (Rar) Menționare.

citațiune sf vz citație

țitație sf vz citație

* CITAT l. sbst. Faptul de a cita. II. (pl. -ate) sn. = CITAȚIUNE 2.

* CITAȚIUNE, * CITAȚIE sf. 1 ⚖️ Hîrtie prin care se aduce la cunoștința cuiva să se înfățișeze la ziua hotărîtă înaintea judecătorilor: du-te acasă moșule, că s’a pornit citația, o s’o primești (BR.-VN.) ¶ 2 Pasaj citat dintr’o lucrare, dintr’un autor [fr.].

CITAȚIE, citații, s. f. 1. Invitație oficială, făcută în scris, prin care o persoană e chemată să se înfățișeze îs ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești sau unei autorități; p. ext. hîrtie oficială (anunțul, ordinul somația, actul) care cuprinde această invitație. Într-o bună dimineață se trezește obștia cu citație. C. PETRESCU, Î. II 208. 2. (Învechit) Citat. Am ținut numai să fac o schiță, folosindu-mă de cîteva citații. IBRĂILEANU, SP. CR. 78. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: citațiune (MACEDONSKI, O. IV 50, ODOBESCU, S. III 62) s. f.

CITAȚlUNE s. f. v. citație.

SUS-CITAT, -Ă, sus-citați, -te, adj. Care a fost citat mai înainte, mai sus.

CITAT, citate, s. n. Fragment dintr-o scriere reproduc întocmai și cu indicația izvorului, cu scopul de a întări și a ilustra o idee sau o argumentare. – V. cita.

CITAȚIE, citații, s.f. 1. Invitație oficială scrisă, prin care o persoană este chemată să se înfățișeze în ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități; p. ext. hîrtie oficială care cuprinde această invitație. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citațiune s. f.] – Fr. citation (lat. lit. citatio, -onis).

CITAȚIE s.f. Invitație oficială scrisă, prin care cineva este chemat să se prezinte înaintea unei instanțe judecătorești; (p. ext.) hîrtie oficială care cuprinde această invitație. [Gen. -iei, var. citațiune s.f. / < lat. citatio, it. citazione, cf. fr. citation].

CITAȚIUNE s.f. v. citație.

SUS-CITAT, -Ă adj. Citat mai înainte, mai sus. [< sus + citat].

CITAȚIE s. f. înscris oficial prin care cineva este invitat să se prezinte înaintea unui organ judecătoresc sau de urmărire penală. (< fr. citation, lat. citatio)

SUS-CITAT, -Ă adj. citat mai sus. (< sus + citat)

CITAȚIE ~i f. Act oficial prin care o persoană este invitată în fața unei instanțe judecătorești. [G.-D. citației; Sil. -ți-e] /<fr. citation, lat. citatio, ~onis

citați(un)e f. 1. ordinul și actul prin care se somează de a compare înaintea tribunalului; 2. pasaj luat dintr’un autor; 3. punere la ordinea zilei a unui militar pentru o acțiune strălucită sau un act de eroism.

*citațiúne f., (lat. citátio, -ónis). Acțiunea de a cita. Pasagiŭ citat: citațiunile uneĭ cărțĭ. Hîrtie care conține un ordin pin care te cheamă la judecată (ca vinovat orĭ ca martur). – Și -áție.

citat² adj. m., pl. citați; f. citată, pl. citate; abr. cit.

citație (convocare oficială) (desp. -ți-e) s. f., art. citația (desp. -ți-a), g.-d. art. citației; pl. citații, art. citațiile (desp. -ți-i-)

sus-citat (citat mai sus) adj. m., pl. sus-citați; f. sus-citată, pl. sus-citate (dar: mai sus citat)

*citat¹ adj. m., pl. citați; f. citată, pl. citate; abr. cit.

citație (-ți-e) s. f., art. citația (-ți-a), g.-d. art. citației; pl. citații, art. citațiile (-ți-i-)

sus-citat (citat mai sus) adj. m., pl. sus-citați; f. sus-citată, pl. sus-citate

citație s. f. (sil. -ți-e), art. citația (sil. -ți-a), g.-d. art. citației; pl. citații, art. citațiile (sil. -ți-i)

sus-citat adj. m., pl. sus-citați; f. sg. sus-citată, pl. sus-citate

citație

CITAȚIE s. v. citat.

CITAȚIE s. 1. v. citare. 2. (concr.) (prin Transilv.) soroacă. (A primi o ~.)

SUSCITAT adj. sus-amintit, sus-menționat, sus-numit, sus-pomenit, (înv.) prezis.

citație s. v. CITAT.

CITAȚIE s. (JUR.) 1. chemare, citare, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 2. (concr.) (prin Transilv.) soroacă. (A primi o ~.)

SUS-CITAT adj. sus-arnintit, sus-menționat, sus-numit, sus-pomenit, (înv.) prezis.