citare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 182 / Pl: ~tări / E: cita] 1-4 Citație (1-4). 5 (Îs) Semnele citării Ghilimele.

CITARE, citări, s. f. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. 1. Reproducerea unui pasaj dintr-o scriere. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Anunț oficial, în scris, pentru a chema pe cineva în fața unei instanțe judecătorești sau în fața unei autorități. Tribunalul popular judecă cererea cu citarea celor interesați.

CITARE s.f. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. [Pl. -tări. / < cita].

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

cita vt [At: LB / V: (reg) ți- / Pzi: ~tez / E: fr citer, lat citare] 1 A numi pe cineva sau ceva spre cunoștința publică ori pentru confirmare. 2 A reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 3 A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva. 4 A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator.

citarea sf [At: (a. 1787) URICARIUL XV, 347 / V: ~riu sn, ~rie, cetarie sf / Pl: ~ele / E: tc çetarè^[1]] (Înv) Stofă fină cu dungi, din care se făceau anterie.

țita v vz cita

țitare^[1] sf vz citare

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instanțe judecătorești în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.

CITA, citez, vb. I. Tranz. 1. A numi, a indica pe cineva sau ceva (prin scris sau prin viu grai) pentru a face cunoscut, pentru a adeveri, a confirma, a întări ceva; a semnala, a reaminti (o faptă, o întîmplare, un merit) pentru a servi de exemplu. Mi se pare un lucru extraordinar să-l văd pe tata în cartea mea de istorie... Ce ar spune colegii mei, profesorul? Ar începe așa, ca la toate lecțiile: «Astăzi vom învăța despre»... și ar cita numele tatei. SAHIA, N. 50. După scena citată, autorul ne arată deodată și adîncimea sa filozofică. GHEREA, ST. CR. I 273. 2. A reproduce întocmai, oral sau în scris (cu indicarea sursei), ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în scris să se înfățișeze în ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești. A fost citat ca martor într-un proces.

CITA vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].

CITA vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. (< fr. citer, lat. citare)

A CITA ~ez tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reproduce textual (indicând sursa). 2) jur. (persoane) A chema să se prezinte în fața unei instanțe judecătorești. ~ ca martor. 3) (fapte, întâmplări etc.) A aduce ca dovadă, ca argument. ~ un exemplu. /<fr. citer, lat. citare

cità v. 1. a chema să compară înaintea unui tribunal; 2. a raporta un pasaj, dintr’un autor: a cita pe Virgiliu; 3. a semnala, a desemna: a cita ca model.

*citéz v. tr. (lat. citare). Amintesc un text, un autor, o carte. Menționez, semnalez: a fost citat pentru vitejia luĭ. Chem la judecată în calitate de judecător: a cita un martur.

citare (acțiunea de a cita) s. f., g.-d. art. citării; pl. citări (și: semnele citării)

citare s. f., g.-d. art. citării; pl. citări

citare s. f., g.-d. art. citării; pl. citări

cita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. citez, 3 citează; conj. prez. 1 sg. să citez, 3 să citeze

cita (a ~) vb., ind. prez. 3 citează

cita vb., ind. prez. 1 sg. citez, 3 sg. și pl. citează

CITARE s. 1. v. semnalare. 2. v. reproducere. 3. (JUR.) chemare, citație, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.)

CITARE s. 1. amintire, indicare, menționare, mențiune, pomenire, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. redare, reproducere. (~ întocmai a unui text.) 3. (JUR.) chemare, citație, invitare, invitație. (~ cuiva în fața instanței.)

CITA vb. 1. v. aminti. 2. v. reproduce. 3. (JUR.) a chema, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ la proces, în fața instanței.)

CITA vb. 1. a aminti, a arăta, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. A ~ o situație similară.) 2. a reda, a reproduce. (Îți voi ~ întocmai vorbele lui.) 3. (JUR.) a chema, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. L-a ~ la proces, în fața instanței.)

SEMNELE CITĂRII s. n. + s. f. (cf. lat. signum + citare < cita < fr. citer, lat. citare): v. ghilimele.