16 definiții pentru circumstanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

circumstánță sf [At: CANTEMIR, IST. 382 / V: ~cons~, ~ție, (înv) țircumstánție / Pl: ~țe / E: ns cf lat circumstantia, fr circonstance] 1 Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. 2 (Lpl) Totalitate a unor condiții date. 3-4 (Jur; îs) ~țe atenuante (sau agravante) Împrejurări (sau fapte) care reduc sau măresc gravitatea unui fapt. 5-6 (Îljv) De (sau pentru) ~ Ocazional. 7-8 (Prt; îal) Așa ca să fie. 9 (Îs) Măsuri (sau legi) de ~ Dispoziții luate în anumite împrejurări.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. ◊ (Jur.) Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.

CIRCUMSTÁNȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].

CIRCUMSTÁNȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)

CIRCUMSTÁNȚĂ ~e f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e.~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracțiune și care, fiind luate în considerație, pot micșora sau, respectiv, mări vina și pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanței] /<lat. circumstantia, fr. circonstance

circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.

*circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe

circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIRCUMSTÁNȚĂ s. 1. v. situație. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

CIRCUMSTANȚĂ s. 1. caz, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 2. ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CIRCUMSTANȚĂ. Subst. Circumstanță, împrejurare, întîmplare, situație; ocazie, prilej, șansă, moment, moment potrivit, vreme cu prilej (înv. și reg.), moment oportun, oportunitate, conjunctură, ocurență (rar); prilejire (înv.). Mediu, ambianță, context (fig.), atmosferă (fig.), cadru (fig.), condiții. Factor, cauză, mobil. Antecedent, precedent. Eventualitate, probabilitate, posibilitate; întîmplare, halima (fig.), chichion (reg.), accident, incident; peripeție, aventură, hazard. Concurs de împrejurări; circumstanță atenuantă; circumstanță agravantă. Situație dificilă, moment critic, dilemă, alternativă, încurcătură. Postură, poziție, ipostază, stare, condiție. Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), incidental, accidental; ocazional, de ocazie, conjunctural (rar), de conjunctură; ocurent (înv.), de circumstanță; contextual, situațional; temporar, trecător, provizoriu, vremelnic, de moment. Oportun, nimerit, potrivit, adecvat, binevenit, favorabil, prielnic, priitor (rar), priincios (pop.). Posibil, probabil, cu putință, eventual. Schimbător, variabil, nestabil, instabil (fig.). Vb. A se întîmpla, a se petrece, a se ivi accidental, a surveni, a ocurge (înv.), a se produce, a avea loc. A fi posibil, a fi probabil. A favoriza, a fi prielnic, a înlesni. A depinde de împrejurări, a fi condiționat, a fi determinat (de împrejurări). A determina, a condiționa, a prilejui, a prileji (înv.), a ocaziona. Adv. De la caz la caz, după cum e cazul; în mod întîmplător, la întîmplare, la (în) voia întîmplării; de ocazie, de circumstanță; după împrejurări, după cum bate vîntul. Eventual, pentru orice eventualitate. V. cauză, întîmplare, posibilitate.

CIRCUMSTANȚE (< fr. circonstance ; lat. circumstantia, de la circumstare, a sta împrejur) Particularități ce însoțesc, preced sau succed un fapt, denumite concomitente, antecedente, succedente. În aprecierea unui fapt, circumstanțele, mai ales în dezbaterile judiciare, au o foarte mare importanță. Ele se deosebesc în atenuante, atunci cînd contribuie la micșorarea gravității faptului, și agravante, cînd contribuie la mărirea gravității acestuia. Circumstanțele implică însăși acțiunea, persoane care au făcut-o, locul și timpul producerii acțiunii, mijloacele folosite, înfăptuirea ei, motivele care au determinat-o și felul în care ea a fost îndeplinită, elemente cuprinse de retori în aceste întrebări: Cine? Ce? Unde? Prin ce mijloace? Pentru ce? În ce chip? Cînd?

Intrare: circumstanță
circumstanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • circumstanță
  • circumstanța
plural
  • circumstanțe
  • circumstanțele
genitiv-dativ singular
  • circumstanțe
  • circumstanței
plural
  • circumstanțe
  • circumstanțelor
vocativ singular
plural

circumstanță

  • 1. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: context junctură particularitate împrejurare
    • 1.1. Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă).
      surse: DN sinonime: conjunctură ocazie
    • 1.2. (la) plural Totalitatea unor condiții date.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61.
        surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • diferențiere De circumstanță = de formă, de ochii lumii.
        surse: MDN '00
    • 1.4. științe juridice (la) plural Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei.
      surse: DEX '09 un exemplu
      exemple
      • Circumstanțe atenuante.
        surse: DEX '09
      • 1.4.1. Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat.
        surse: DLRLC
      • 1.4.2. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat.
        surse: DLRLC

etimologie: