14 definiții pentru circumstanță

circumstánță sf [At: CANTEMIR, IST. 382 / V: ~cons~, ~ție, (înv) țircumstánție / Pl: ~țe / E: ns cf lat circumstantia, fr circonstance] 1 Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. 2 (Lpl) Totalitate a unor condiții date. 3-4 (Jur; îs) ~țe atenuante (sau agravante) Împrejurări (sau fapte) care reduc sau măresc gravitatea unui fapt. 5-6 (Îljv) De (sau pentru) ~ Ocazional. 7-8 (Prt; îal) Așa ca să fie. 9 (Îs) Măsuri (sau legi) de ~ Dispoziții luate în anumite împrejurări.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTÁNȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. ◊ (Jur.) Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.

circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe

circumstánță s. f., g.-d. art. circumstánței; pl. circumstánțe

CIRCUMSTÁNȚĂ s. 1. v. situație. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

CIRCUMSTÁNȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].

CIRCUMSTÁNȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)

CIRCUMSTÁNȚĂ ~e f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e.~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracțiune și care, fiind luate în considerație, pot micșora sau, respectiv, mări vina și pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanței] /<lat. circumstantia, fr. circonstance

circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.

*circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur [!]). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIRCUMSTÁNȚĂ s. 1. caz, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postúră, poziție, situație, stare, (înv.) încunjuráre, perístas, prilejíre, stat, împrejur-stáre, (fig.) contéxt. (În această ~...) 2. ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

CIRCUMSTANȚĂ. Subst. Circumstanță, împrejurare, întîmplare, situație; ocazie, prilej, șansă, moment, moment potrivit, vreme cu prilej (înv. și reg.), moment oportun, oportunitate, conjunctură, ocurență (rar); prilejire (înv.). Mediu, ambianță, context (fig.), atmosferă (fig.), cadru (fig.), condiții. Factor, cauză, mobil. Antecedent, precedent. Eventualitate, probabilitate, posibilitate; întîmplare, halima (fig.), chichion (reg.), accident, incident; peripeție, aventură, hazard. Concurs de împrejurări; circumstanță atenuantă; circumstanță agravantă. Situație dificilă, moment critic, dilemă, alternativă, încurcătură. Postură, poziție, ipostază, stare, condiție. Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), incidental, accidental; ocazional, de ocazie, conjunctural (rar), de conjunctură; ocurent (înv.), de circumstanță; contextual, situațional; temporar, trecător, provizoriu, vremelnic, de moment. Oportun, nimerit, potrivit, adecvat, binevenit, favorabil, prielnic, priitor (rar), priincios (pop.). Posibil, probabil, cu putință, eventual. Schimbător, variabil, nestabil, instabil (fig.). Vb. A se întîmpla, a se petrece, a se ivi accidental, a surveni, a ocurge (înv.), a se produce, a avea loc. A fi posibil, a fi probabil. A favoriza, a fi prielnic, a înlesni. A depinde de împrejurări, a fi condiționat, a fi determinat (de împrejurări). A determina, a condiționa, a prilejui, a prileji (înv.), a ocaziona. Adv. De la caz la caz, după cum e cazul; în mod întîmplător, la întîmplare, la (în) voia întîmplării; de ocazie, de circumstanță; după împrejurări, după cum bate vîntul. Eventual, pentru orice eventualitate. V. cauză, întîmplare, posibilitate.

Intrare: circumstanță
circumstanță substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular circumstanță circumstanța
plural circumstanțe circumstanțele
genitiv-dativ singular circumstanțe circumstanței
plural circumstanțe circumstanțelor
vocativ singular
plural