13 definiții pentru circumlocuție

circumlocúție sf [At: DA ms / V: ~com~, ~conl~, -conlocuțiúne, ~țiúne / Pl: ~íi / E: ns cf lat circumlocutio, fr circonlocution] (Liv) Perifrază.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Livr.) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. Perifrază, șir de cuvinte folosit pentru a exprima pe ocolite o idee care poate fi redată direct, mai concis. – Pronunțat; -ți-e. – Variantă: circumlocuțiúne s. f.

circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)

circumlocúție s. f. (sil. -ți-e), art. circumlocúția (sil. -ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (sil. -ți-i-)

CIRCUMLOCÚȚIE s. v. perifrază.

CIRCUMLOCÚȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen. -iei, var. circumlocuțiune s.f. / < lat. circumlocutio < circum – împrejur, loqui – a vorbi, cf. fr. circonlocution].

CIRCUMLOCÚȚIE s. f. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. (< fr. circonlocution, lat. circumlocutio)

CIRCUMLOCÚȚIE ~i f. lingv. Redare indirectă a unei idei. /<lat. circumlocutio, ~onis

circumlocuți(un)e f. ocol de vorbe, perifrază: autorul naturei (adică Dumnezeu).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

circumlocúție s. v. PERIFRAZĂ.

CIRCUMLOCÚȚIE (CIRCUMLOCUȚIÚNE) s. f., livr. (< lat. circumlocutio < circum „jmprejur” + loqui „a vorbi”, cf. fr. circumlocution): v. perifráză.

Intrare: circumlocuție
circumlocuție substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular circumlocuție circumlocuția
plural circumlocuții circumlocuțiile
genitiv-dativ singular circumlocuții circumlocuției
plural circumlocuții circumlocuțiilor
vocativ singular
plural