18 definiții pentru circumlocuție circumlocuțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

circumlocuție sf [At: DA ms / V: ~com~, ~conl~, ~conlocuțiune, ~țiune / Pl: ~ii / E: ns cf lat circumlocutio, fr circonlocution] (Liv) Perifrază.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Rar) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. (Livr.) Perifrază. – Din lat. circumlocutio, fr. circonlocution.

CIRCUMLOCÚȚIE, circumlocuții, s. f. Perifrază, șir de cuvinte folosit pentru a exprima pe ocolite o idee care poate fi redată direct, mai concis. – Pronunțat; -ți-e. – Variantă: circumlocuțiúne s. f.

CIRCUMLOCÚȚIE s.f. Expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. [Gen. -iei, var. circumlocuțiune s.f. / < lat. circumlocutio < circum – împrejur, loqui – a vorbi, cf. fr. circonlocution].

CIRCUMLOCÚȚIE s. f. expunere pe ocolite a unei idei care poate fi redată direct, mai concis; perifrază. (< fr. circonlocution, lat. circumlocutio)

CIRCUMLOCÚȚIE ~i f. lingv. Redare indirectă a unei idei. /<lat. circumlocutio, ~onis

circumlocuțiune sf vz circumlocuție

CIRCUMLOCUȚIÚNE s. f. v. circumlocuție.

CIRCUMLOCUȚIÚNE s.f. v. circumlocuție.

circumlocuți(un)e f. ocol de vorbe, perifrază: autorul naturei (adică Dumnezeu).

*circumlocuțiúne f. (lat. circum-locútio, -ónis). Ocol de vorbă, perifrază, ca: zeamă de strugurĭ îld. must orĭ vin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

circumlocúție (-ți-e) (rar) s. f., art. circumlocúția (-ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (-ți-i-)

circumlocúție s. f. (sil. -ți-e), art. circumlocúția (sil. -ți-a), g.-d. art. circumlocúției; pl. circumlocúții, art. circumlocúțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIRCUMLOCÚȚIE s. v. perifrază.

circumlocuție s. v. PERIFRAZĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CIRCUMLOCÚȚIE (CIRCUMLOCUȚIÚNE) s. f., livr. (< lat. circumlocutio < circum „jmprejur” + loqui „a vorbi”, cf. fr. circumlocution): v. perifráză.

circumlocuțiune (lat. circum „în jurul” + loqui „a vorbi”), sin. pronominale (Dumarsais), sin. perifrază (Larousse, Morier, Lausberg) (I).

Intrare: circumlocuție
circumlocuție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • circumlocuție
  • circumlocuția
plural
  • circumlocuții
  • circumlocuțiile
genitiv-dativ singular
  • circumlocuții
  • circumlocuției
plural
  • circumlocuții
  • circumlocuțiilor
vocativ singular
plural
circumlocuțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • circumlocuțiune
  • circumlocuțiunea
plural
  • circumlocuțiuni
  • circumlocuțiunile
genitiv-dativ singular
  • circumlocuțiuni
  • circumlocuțiunii
plural
  • circumlocuțiuni
  • circumlocuțiunilor
vocativ singular
plural

circumlocuție circumlocuțiune

  • 1. rar Șir de cuvinte folosit pentru a exprima pe ocolite o idee care poate fi redată direct, mai concis.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: perifrază

etimologie: