2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciot sn [At: ALECSANDRI, P. III, 357 / V: ~ur / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt Si: buștean, butuc, buturugă, ciolpan (1). 2 (Pan) Ramură scurtă, ruptă Si: cioi2. 3 (D. trunchi, ramură, scândură) Nod proeminent. 4 (Pan) Parte rămasă din braț, picior sau (la animale) coadă, după ce restul a fost tăiat sau rupt. 5 (Îm; îs) ~ bot Evocă uneori imaginea de ciot și de butuc.

CIOT, cioturi, s. n. 1. (În forma cioată) Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. [Var.: (pop.) cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec.

CIOT, cioturi, s. n. 1. Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt. ♦ Parte mică rămasă dintr-un obiect (de formă lungă). Un ciot de creion. ♦ Nod proeminent într-un trunchi, într-o ramură, într-o scândură etc. 2. Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost tăiat, rupt. [Var.: cioátă s. f., (rar) ciótur s. n.] – Et. nec.

CIOT, cioturi și cioate, s. n. 1. Partea unui trunchi de copac rămasă în pămînt după tăierea copacului. Un om... ședea pe un ciot la marginea drumului. DUMITRIU, F. 16. Pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele... unei... păduri, cioate, rădăcini ieșite din pămînt. SLAVICI, O. I 117. ◊ Fig. (Mai ales depreciativ, despre oameni) Apoi ia, asta-ți spun și eu, măi ciotul dracului. CREANGĂ, P. 152. A privi gîndești că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? EMINESCU, O. I 146. 2. Nod proeminent într-un trunchi sau într-o ramură, într-un lemn ori într-o scîndură. N-am toiag cu cioturi multe. NEGRUZZI, S. II 59. Oblu (- drept) ca lumînarea... și făr’ de cioturi. ȘEZ. III 83. ♦ Frîntură de ramură a unui trunchi. 3. (Cu determinări introduse adesea prin prep. «de») Parte rămasă dintr-un picior, dintr-un braț sau (la animale) din coadă, după ce restul a fost ciuntit. Cioturi de mîni se cutremurau deodată ca străbătute de-un fulger. CAMILAR, N. II 210. [Cîinele] a mișcat din ciotul de coadă și mi-a lins palma. SADOVEANU, N. F. 24. Un iepure făcu două copce pe omătul moale, cu ciotul alb de coadă bîrligat. SADOVEANU, O. III 546. Fig. Mi-au lăsat... un ciot de viață... Dar vor plăti pentru acest ciot ca pentru trei vieți. CAMIL PETRESCU, B. 61. ♦ Obiect mic, ciuntit. Ciot de creion.

CIOT cioturi n. 1) v. CIOTCĂ. 2) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare dintr-o bucată de lemn; nod. 3) Porțiune rotundă, compactă și foarte tare rămasă dintr-o scândură sau dintr-o bucată de lemn, după ce restul a fost tăiat, rupt sau consumat. Ciot de creion. [Monosilabic] /cf. it. ciotto

ciot n. Mold. 1. trunchiu, buturugă: lăsatu-l’am în codru călare pe un ciot AL.; 2. nod de arbore: lemn fără cioturi. [Termen înrudit cu it. ciotto, șchiop (primitiv: butuc)].

cĭot n., pl. urĭ (var. din cĭont, ca cĭut din cĭunt, și rudă și cu sîrb. čokur, cĭot. Bern. 1, 159. V. și Lbk. 2454). Nod într’un lemn (rădăcina uneĭ ramurĭ în trunchĭ). Cĭoată, buturugă. Fig. Cĭotu afaceriĭ, greu (dificultatea) eĭ.

ciutuhánă sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ne / E: nct] (Reg) Ciot (1).

ciutúrcă1 sf [At: CADE / Pl: ~rci / E: ciutur + -că] (Reg) Ciot (1).

CIOÁTĂ s. f. v. ciot.

CIOÁTĂ s. f. v. ciot.

CIÓTUR s. n. v. ciot.

CIOÁTĂ, cioate, s. f. Ciot, buturugă. Au căutat... cioate, rădăcini și putregaiuri, au aprins focuri. GALAN, Z. R. 72. L-am îndemnat să coboare cîțiva pași, lîngă izvor; acolo este o cioată, unde se poate sta de vorbă fără grijă. C. PETRESCU, S. 172. Și-ar fi putut tupila, ca o veveriță, întreaga sa făptură după o cioată sau la încheietura unei crengi. HOGAȘ, M. N. 122. – Pronunțat: cioa-.

CIÓTUR s. n. (Neobișnuit) Ciot. Nasul i se strîmbă și se uscă ca un ciotur de copac. EMINESCU, N. 56.

cioată f. Mold. buturugă. [V. ciot].

cĭoátă f., pl. e (d. cĭot). Buturugă, cĭotac, bucată de rădăcină orĭ de trunchĭ rămas în pămînt orĭ scos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi

ciot (cioată, parte a corpului ciuntită) s. n., pl. cióturi

cioátă (buturugă, nod de arbore) (pop.) (cioa-) s. f., g.-d. art. cioátei; pl. cioáte

cioátă (buturugă, nod de arbore) s. f. (sil. cioa-), g.-d. art. cioátei; pl. cioáte

ciótur s. m. (pl. cioturi)

arată toate definițiile

Intrare: ciot
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciot
  • ciotul
  • ciotu‑
plural
  • cioturi
  • cioturile
genitiv-dativ singular
  • ciot
  • ciotului
plural
  • cioturi
  • cioturilor
vocativ singular
plural
  • silabație: cioa-tă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR, DEX '98, DEX '09
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioata
plural
  • cioate
  • cioatele
genitiv-dativ singular
  • cioate
  • cioatei
plural
  • cioate
  • cioatelor
vocativ singular
plural
ciotur2 (s.n.) substantiv neutru rar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DLRLC, DEX '98, DEX '09
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciotur
  • cioturul
  • cioturu‑
plural
  • cioture
  • cioturele
genitiv-dativ singular
  • ciotur
  • cioturului
plural
  • cioture
  • cioturelor
vocativ singular
plural
ciotur1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciotur
  • cioturul
  • cioturu‑
plural
  • cioturi
  • cioturii
genitiv-dativ singular
  • ciotur
  • cioturului
plural
  • cioturi
  • cioturilor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciot
nume propriu (I3)
  • Ciot
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)