cioroi³ v vz ciorăi¹

ciorói¹ sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: cioară + -oi] 1 (Orn) Bărbătuș al ciorii. 2 (Prt) Rrom. 3 (Reg) Plantă erbacee din familia compozitelor cu tulpina erectă, cu frunzele din tulpină, eliptice, ovale, florile galbene-aurii și fructele achene glabre, care crește pe câmpuri, fânețe și prin tufișuri (Inula germanica).

ciorói² sn vz ciuroi

CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.

CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.

CIORÓI, cioroi, S. m. 1. Bărbătușul ciorii. [Pui de găină] scăpat de la cioroi. ȘEZ. III 121. 2. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia compozeelor, care cresc pe cîmpuri, prin finețe, pe coaste și în tufișuri, și au flori galbene și fructe achene (Inula ).

ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii

ciorói s. m., pl. ciorói, art. cioróii

CIORÓI s. (BOT.; Inula germanica și salicina) (reg.) cioroinic.

CIORÓI s. v. corb, rom, țigan.

CIORÓI ~ m. Bărbătușul ciorii. /cioară + suf. ~oi

cĭoróĭ m., pl. tot așa. Masculu cĭoriĭ. Fig. Iron. Țigan.

cirói sm vz cioroi

cioroiu m. 1. corb; 2. fam. țigan.

CIOROI s. (BOT.; Inula germanica și salicina) (reg.) cioroinic.

cioroi s. v. CORB.

Cior/a, -ana, -ăia, -ănga, -e, -ea, -oi, -un etc. v. Cioară 2 – 10.

cioroi, -oaică, cioroi, -oaice s. m., sf. (peior.) 1. țigan. 2. negru.