CIOPLITOR, -OARE, cioplitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor.

cioplitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 275 / Pl: ~i, ~oare / E: ciopli + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care cioplește (5). 3 sm (Înv) Sculptor. 4 sm (Iuz) Lucrător la ocnă, care netezea pereții de sare. 5 sn Rindea cu talpă curbă Si: (reg) ciopleică (1). 6 sn (Pex) Cuțitoaie. 7 sn (Reg) Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. 8 sn Lemn pe care se cioplesc alte lemne Si: ciopleică (2).

CIOPLITOR I. adj. p. CIOPLI. Care cioplește. II. sm. ⛏ Cel ce cioplește lemnul sau piatra. III. (pl. -toare) sn. 🔧 Rindea cu talpa recurbată, cu care se lucrează lemnul cînd e ud sau cu o suprafață nu prea netedă (🖼 1198). IV. CIOPLITOARE sf. Unealtă (cuțit, daltă, etc.) de cioplit.

CIOPLITOR, -OARE, cioplitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor.

CIOPLITOR¹, cioplitoare, s. n. 1. Rindea cu talpa curbă, servind la netezirea lemnului. 2. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului.

CIOPLITOR², -OARE, cioplitori, -oare, s. m. și f. Persoană care cioplește.

CIOPLITOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Muncitor specializat în lucrări de cioplire (în piatră, în lemn etc.). /a ciopli + suf. ~tor

CIOPLITOR¹ ~oare n. 1) Rindea cu talpa curbată, folosită pentru cioplirea lemnului. 2) Unealtă de oțel în formă de pană folosită la cioplit; daltă. 3) Unealtă cu care se curăță copita calului. /a ciopli + suf. ~tor

cioplitor m. 1. cel ce cioplește lemnul sau piatra; 2. lucrător la ocne, care netezește pereții de sare; 3. sculptor ordinar; 4. un fel de rândea.

cĭoplitór m. Lucrător care cĭoplește, maĭ ales peatră. Sculptor prost. S. n., pl. oare. Rîndea cu tăișu curb cu care se ĭaŭ primele așchiĭ ale uneĭ scîndurĭ în ainte de a o fățui.

cioplitor² (unealtă) (desp. cio-pli-) s. n., pl. cioplitoare

cioplitor¹ (persoană) (desp. cio-pli-) s. m., pl. cioplitori

cioplitor¹ (persoană) (cio-pli-) s. m., pl. cioplitori

cioplitor² (unealtă) (cio-pli-) s. n., pl. cioplitoare

cioplitor (instrument) s. n. (sil. -pli-), pl. cioplitoare

cioplitor (persoană) s. m. (sil. -pli-), pl. cioplitori

CIOPLITOR s. cuțitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ul potcovarul curăță copita calului.)

CIOPLITOR s. v. dulgher, lemnar, pietrar, sculptor, tâmplar.

cioplitor s. v. DULGHER. LEMNAR. PIETRAR. SCULPTOR. TÎMPLAR.

CIOPLITOR s. (TEHN.) cuțitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)